4 sfaturi ca să treceţi cu bine peste divorţ
Trataţi-vă durerea despărţirii - divorţul e considerat una dintre cele mai importante cauze de stres. Dificultatea de a accepta situaţia, teama de schimbare şi de necunoscut sunt sentimente normale şi fac parte din procesul de vindecare.
Când emoţiile domină şi rămâne prea puţin loc pentru raţiune, nefericirea poate afecta corpul şi spiritul, ideile şi dorinţele, munca şi distracţiile. Învăţaţi cum să vă gestionaţi emoţiile!
Reluaţi controlul propriei vieţi - divorţul cere timp şi nu încercaţi să rezolvaţi totul deodată. Sunteţi într-o perioadă de tranziţie însă nu uitaţi de necesităţile esenţiale ale voastre sau ale copiilor sau ale partenerului.
Obiceiurile de viaţă se schimbă. Fiţi deschis discuţiilor şi gândiţi pe termen scurt când vine vorba de planuri.
Protejaţi-vă copiii - divorţul este o perioadă vulnerabilă, iar copiii văd diferit lucrurile care se întâmplă. Insecuritatea, sentimentul de abandon sau sentimentul de a fi răspunzători de despărţire îi însoţeşte frecvent.
Menţineţi copiii în afara conflictelor, ocupaţi-vă de ei şi iubiţi-i. Evitaţi situaţiile de conflict de interese şi nu îi puneţi să aleagă între un părinte sau altul.
Găsiţi teren de înţelegere sau recurgeţi la mediere - nu uitaţi că continuaţi relaţia cu fostul partener din perspectiva parteneriatului părintesc.
Minimizaţi litigiile la tribunal pentru voi şi copiii voştri. Dacă nu există cooperare şi înţelegere iar negocierile se dovedesc dificile, recurgeţi la mediere.