5 lecţii pentru PSD după dezastrul de la alegeri
Partidul Social Democrat, formaţiune politică „pe val” în ultimii cinci ani, a primit, duminică seara, după închiderea urnelor, o lovitură teribilă. Românii au ieşit masiv la vot şi au ales să acorde încredere PNL-ului şi alianţei USR-PLUS. Ce a nemulţumit poporul? Iată câteva lecţii pe care social-democraţii trebuie să le ţină minte.
1. Românilor nu le plac hoţii
Legile justiţiei, amnistia, graţierea, dezincriminarea abuzului în serviciu, toate acestea i-au revoltat pe oameni. Cum să fim de acord că este în regulă să furi, dar doar „un pic”? Cum să închidem ochii atunci când cineva încearcă să ne prostească doar pentru că un infractor trebuie să ocupe o funcţie importantă în stat? S-a votat masiv la referendumul iniţiat de preşedintele Iohannis, deşi PSD-ul n-a crezut nici o secundă în succesul acestei acţiuni.
2. Românii s-au săturat de personaje controversate şi baroni locali
De şefi de organizaţii judeţe care se comportă ca şi cum ar fi şefi de plantaţie. De primari care îşi bat joc de fondurile europene. De şmecheri locali care şi-au făcut firme pentru că au „spatele” acoperit de partid. De afaceriştii care cotizează sume uriaşe la partid ca să câştige contracte cu statul, bănoase şi imposibil de rupt. De beizadele care îşi afişează ostentativ maşina, femeia, elicopterul, arma de vânătoare.
3. Românii vor să trăiască la fel ca-n ţările civilizate din Europa şi nu vor să se despartă de Uniunea Europeană
Valul de revoltă contra europenilor, iniţiat de liderii PSD, n-a făcut decât să toarne gaz pe foc. ”Europenii sunt invidioşi pe noi, vom avea sate şi comune mai frumoase” sau ”să-şi vadă de treaba lor, suntem stat suveran” sunt doar câteva dintre afirmaţiile fluturate pe la mitingurile electorale ale PSD-ului. S-au întors ca un bumerang, direct în urnele de vot. Dragă PSD, românii ţi-au arătat care sunt adevăraţii lor duşmani!
4. Românii din Diaspora nu pot fi manipulaţi şi umiliţi şi nici nu sunt proşti
Ba chiar sunt foarte hotărâţi să facă ceva pentru ţara lor, chiar dacă sunt la mii de km depărtare de copii, părinţi sau bunici. Să ştiţi că foarte mulţi vor să se întoarcă în ţară, aşa că le pasă de vot pentru că nu vor să găsească lumina stinsă în România! Este a doua oară când îi puneţi să stea ore-n şir la coadă, în ploaie, în soare, doar ca să voteze. Chiar n-aţi învăţat nimic? Acum e cam târziu, ”nota de plată” a venit duminică, 26 mai.
5. Românii tineri şi românii din mediul urban n-au mai tratat cu indiferenţă votul
Degeaba v-aţi bazat doar pe sate, pe asistaţii social, pe judeţele „de tradiţie”. Nici acolo n-au mai mers lucrurile ”ceas”. Electoratul clasic al PSD îmbătrâneşte, iar pe tineri voi i-aţi ignorat. Atenţie: sunt mai greu de păcălit, mai deschişi la minte, mai mobilizaţi social. Şi ei v-au îngropat!