5 lucruri pe care e greu să le ierţi într-o relaţie
Te-a înşelat. „Toţi bărbaţii ajung să înşele, la un moment dat, într-o căsnicie. Poate o face din curiozitate, poate s-a întâmplat o dată, luat de val. Acestea intră în categoria accidentelor. Nu înseamnă neapărat că nu te mai iubeşte. Problema e să nu se repete, iar pentru asta e bine să aveţi o discuţie, să vedeţi din ce cauză s-a ajuns la aşa ceva. Poate l-ai neglijat, poate te-ai neglijat. Dacă a fost la nivelul de aventură, poţi încerca să treci peste. Dacă a fost mai mult de atât, e bine să te reorganizezi sufleteşte şi să analizezi dacă merită să fie iertat", spune psihologul Click!, Mihaela Vintilă. În general, situaţiile de acest fel strică relaţia, iar partenerului înşelat îi va fi greu să-şi redobândească încrederea în celălalt. Dacă ai acceptat să-i mai dai o şansă, nu mai aduce subiectul în discuţie de fiecare dată când ai să-i reproşezi ceva. Vă poate măcina, până la urmă, relaţia.
Te-a lovit. Şi situaţia aceasta se poate încadra în două categorii: accident sau obişnuinţă. Poate ţi-a dat o palmă într-un moment de ceartă, la nervi, iar acum regretă. Doar tu poţi decide dacă merită să fie iertat, nu înainte de a avea o discuţie serioasă. De obicei, dacă e genul violent şi dă o dată o palmă, data viitoare poate dă două. Psihologul este de părere că, de obicei, persoanele care au succes în carieră, care se află în funcţii de conducere, tind să fie violenţi în familie. Uită că acasă nu mai trebuie să facă pe şefii.
Te minte. Sunt persoane care pot să treacă peste multe, mai puţin peste minciună. Consideră că, dacă nu pot avea încredere deplină în partenerul de viaţă, nu pot sta alături de el. Bineînţeles, totul se poate rezolva printr-o discuţie serioasă, în care să-i explici cât de mult contează adevărul pentru tine. Dacă vezi că nu se poate abţine şi minte în continuare, aceasta spune multe despre caracterul lui.
Te jigneşte. Respectul reciproc este, pe lângă iubire, un element de bază într-o relaţie. Dacă el nu se poate abţine de la a te jigni, înseamnă că nu te apreciază la adevărata valoare, că nu te iubeşte suficient. Sau poate educaţia lui lasă de dorit. Vezi care este adevăratul motiv şi dacă situaţia se poate remedia.
A început să bea. Ar fi bine, în primul rând, să vedeţi care e cauza. Poate suferă de o depresie, de o dezamăgire la serviciu, are probleme financiare... Persoana trebuie ajutată, nu abandonată. Chiar dacă e greu să stai lângă o persoană dependentă de alcool, dacă o iubeşti cu adevărat, aveţi deja o poveste împreună pe care vreţi să o continuaţi, atunci trebuie să o ajuţi. Reorientează-i atenţia spre alte activităţi, stimulează-l să facă ceva ce-i va creşte stima de sine. Discută cu el şi, dacă nu reuşeşti, cereţi ajutor de specialitate.