5 motive să rămâi în România, conform unui londonez
Ashley Parry, un tânăr din Londra, a venit în România în urmă cu doi ani și a fost plăcut impresionat de experiența pe care a avut-o aici. Acesta povestește despre ce i-a plăcut cel mai mult în București, orașul în care locuiește în prezent.
Înainte de a începe să-și împărtășească impresiile, Ashley îi avertizează pe cititorii români că a realizat articolul de pe romania-insider.com pentru că a simțit nevoia să-și exprime părerea și nu pentru că ar avea dreptul să judece Capitala doar pentru că provine dintr-o țară vestică.
1. Centrul Vechi
Lui Ashley i s-a părut un lucru uimitor să trăiască în bucurești, dar și destul de ciudat. Părerea lui este că peisajul comunist se combină bine cu marile magazine care ies din tipar. Mai mult, tânărul a avut impresia că trăiește într-un film vechi cu gangsteri: „Vezi răufăcătorii, femeile superbe cu rujul lor roșu-sângeriu, bătrânii cu pălării și politicienii corupți”.
Cel mai mult i-au plăcut energia și posibilitățile vaste din Centrul Vechi: „Sunt atât de mulți oameni din atât de multe categorii. Cine știe cu cine te vei întâlni?”. Totuși, tânărului londonez i-au plăcut și zonele liniștite ale orașului, unde s-a putut relaxa și bucura de viață.
2. Oamenii
Ashley spune că majoritatea românilor pe care i-a întâlnit sunt deschiși, politicoși, prietenoși și emoționali: „n-ai cum să nu iubești sângele latin”. Cu toate astea, bărbatul a observat că românii sunt niște oameni destul de pesimiști, lucru care, zice ea, se vede în acțiunile lor. Totuși, deși sunt pesimiști, Ashley a fost amuzat de faptul că sunt mereu surprinși atunci când ceva se întâmplă.
3. Româncele
Londonezul povestește că a avut câteva iubite românce și consideră că acestea sunt controversate și „foarte nebune”, însă acesta crede că așa sunt toate femeile. Ashley povestește că majoritatea certurile pe care le-a avut cu iubitele lui românce proveneau din problema diferenței de limbă, întrucât multe lucruri erau greșit traduse din engleză în română și invers în conversații și apăreau multe neînțelegeri.
Mai mult, Ashley crede că româncele sunt obișnuite, în mod evident, cu bărbații români, care sunt foarte încrezuți și aroganți din cauza sângelui latin. Acesta povesteșe că le-a surprins pe femei cu manierele sale deosebite. Totuși, londonezul nu susține că româncelor nu le place să fie tratate bine și seduse, ci că se așteaptă la ceva diferit de la un bărbat decât ceea ce a avut el de oferit.
4. Șoferii de Taxi
Ashley a comparat șoferii de taxi cu un stetoscop cu care poate asculta pulsul inimii România, spunând că aceștia vorbesc despre orice, de la iubire, la Dumnezeu și la cum era România înainte. Totuși, bărbatul povestește că s-a ferit foarte mult să le dezvăluie taximetriștilor că este din Londra, întrucât aceștia tindeau să facă „toate comparațiile posibile” între viața de acolo și viața din România.
„Dacă taximetriștii conduceau țara, România ar fi fost un loc mai bun”, a comentat Ashley amuzat la faptul că taximetriștii au tot felul de opinii despre cum ar trebui să fie condusă țara.
5. Vremea
Obișnuit cu vremea ploiasă din Londra, Ashley a fost plăcut surprins de cele patru anotimpuri din România. Îi place că în timpul sezoanelor temperaturile sunt normale și că precipitațiile sunt diverse. Acesta iubește faptul că este foarte cald în timpul verii, termometrul ajungând până la 30-35 de grade celsius, și se poate bucura de soare.
La sfârștiul articolului, Ashley le-a transmis prietenilor și familiei lui din Londra că nu este cazul să îi pară rău pentru el, deoarece îi place foarte mult stilul de viață pe care a avut ocazia să-l cunoască în România.