5 sfaturi ca să prelungeşti viaţa cauciucurilor

Ultima actualizare:

Verifică presiunea în anvelope!

Presiunea în anvelope se verifică periodic, cel puţin o dată la două săptămâni şi numai în momentul în care pneul este rece.

Presiunea trebuie să corespundă cu valorile prescrise în cartea tehnică a maşinii şi în limitele marcate pe anvelope. „Verificarea presiunii în roţi este foarte importantă deoarece poate provoca un rulaj subpresiune sau suprapresiune", ne-a explicat Stelian Culcescu.

Dacă circuli cu presiune mică în anvelope-acestea vor rula tensionate pe lateral şi vor pierde din etanşeitatea interioară a stratului de innerliner (pelicula care înlocuieşte camera). De asemenea, va apărea o uzură pronunţată pe lateralele pneurilor.

Dacă circuli cu presiune mare în anvelope- aderenţa va fi mai scăzută, iar banda de rulare se va uza excesiv pe centru. Presiunea prea mare face ca anvelopa să fie mult mai uşor afectată de lovituri prin impact. De asemenea, există riscul exploziilor şi al deformării jantei.

Maşina va „ţopăi", cauzând disconfort şi solicitarea amortizoarelor. Pe lateralele anvelopei vor apărea uzuri neuniforme numite şi „solzi de peşte".

Nu şofa agresiv!

Stilul de condus este unul dintre factorii esenţiali în determinarea longevităţii unei anvelope. „Se recomandă un comportament rutier moderat. Nu accelera sau frâna brusc, nu vira din scurt şi cu viteză ridicată! Orice demaraj şi frânare excesive vor scurta viaţa unei anvelope cu peste 45% din durata normală de viaţă" ne-a explicat Stelian Culcescu.

Cum previi uzura neuniformă?

Cele mai importante cauze care duc la o uzură neuniformă a anvelopelor sunt presiunea şi jocurile mecanice ale autovehicului. Uzura neuniformă se poate evita prin verificarea periodică a presiunii în roţi şi efectuarea reviziilor periodice.

Nu uita să verifici adâncimea profilului anvelopelor. Adâncimea minimă a profilului anvelopei este de 1,6 mm, pneurile având pe calea de rulare şi un martor de uzură.

Nu neglija uzurile anvelopei!

Acordaţi o atenţie însemnată asupra căii de rulare a anvelopei - are un impact considerabil în ceea ce priveşte perfomanţele acesteia. Este foarte importantă adâncimea profilului căii de rulare, care în general este reglementat de lege a fi de minimum 1.6 mm.

Dacă şofezi având un profil mai puţin adânc, rişti să fi amendat sau să primeşti puncte de penalizare rutieră.

Deoarece anvelopele uzate sporesc riscul de acvaplanare şi influenţează negativ performanţele de frânare, este recomandat să înlocuieşti anvelopele înaintea atingerii nivelului de adâncime minim legal al căii de rulare.

O regulă bună de respectat: înlocuieşte anvelopele de vară la 3 mm, iar cele de iarnă la 4 mm adâncime rămasă a căii de rulare

Evită gropile din asfalt!

Trecerea cu viteză mare peste gropi, impactul cu bordurile sau frecarea anvelopelor de acestea pot duce la defecţiuni majore.

De asemenea, evită zonele abrazive de pe şosea sau tăioase precum şi denivelările din asfalt. De exemplu, este recomandat să nu circuli direct pe linia de tramvai. Un lucru foarte important: contactul pneurilor cu substanţe chimice (ulei, motorină, vaselină, antigel etc) produce schimbări moleculare şi structurale, rezultând în final o anvelopă cu un centru de greutate dereglat şi cu o ridigizare a zonei afectate. Orice anvelopă care intră în contact cu substanţe chimice prezintă riscul unei explozii din cauza solicitărilor.

«Riscuri mari dacă şofezi cu pneuri uzate» Stelian Culcescu, director Service Primat Gold

Stelian Culcescu, director Service Primat Gold, ne explică riscurile la care ne expunem dacă circulăm cu anvelope uzate.

„Dacă şofăm cu pneuri uzate, există riscul unei frânări defectuoase, pierderea controlului autovehicului, pierderea presiunii şi a etanşeităţii anvelopei, explozia acesteia şi, cel mai grav, riscul provocării unui accident rutier. E obligatoriu să verifici periodic maşina într-un service autorizat. De asemenea, verifică şi echilibrarea corespunzătoare a roţilor".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net