500.000 de elevi, protest în pauza mare

Ultima actualizare:

    Elevii sunt alături  de profesorii lor, care  au eşuat din nou în  privinţa negocierilor  referitoare la salarii
Elevii sunt alături de profesorii lor, care au eşuat din nou în privinţa negocierilor referitoare la salarii

Este pentru prima dată când elevii protestează împreună cu profesorii lor. Nemulţumiţi de oferta Guvernului, sindicatele au anunţat proteste. Miercuri (25 mai), în curtea şcolii, iar la 1 iunie, în marş prin Capitală.

Miercuri, la ora 10.00, clopoţelul va suna încontinuu în pauza mare în toate liceele din ţară. Aproape 100.000 de profesori şi circa 500.000 de elevi vor ieşi în curtea şcolii şi vor protesta împotriva salarizării modeste a cadrelor didactice. Federaţiile sindicale din învăţământ au avut ieri o nouă rundă de negocieri la Ministerul Muncii şi au ieşit foarte supăraţi. ”Guvernul ne-a oferit o creştere salarială de 10% din 1 august 2017. Noi am acceptat o majorare mai mică decât cea din sănătate, care este de 15%, dar să se aplice de la 1 august 2016 sau cel mai târziu de la 1 ianuarie 2017. A rămas ca Guvernul să facă nişte calcule şi probabil joi ne vom întâlni din nou”, ne-a explicat Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

”Este o premieră faptul că elevii, profesorii şi părinţii se unesc într-un protest la nivel naţional. Vom fi împreună pentru educaţie. În 25 mai, va fi un protest în curtea şcolii la care vor participa liceenii şi profesorii lor, din toată ţara. În 1 iunie, va fi un miting de protest în Capitală, la care vor participa 15.000 de cadre didactice din toată ţara”, ne-a confirmat şi Marius Nistor, preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”. 

Pe de altă parte, asociaţiile elevilor din mai multe judeţe au anunţat că vor face proteste în curtea şcolii, în pauza mare, şi în 25 mai şi în 27 mai, împotriva subfinanţării învăţământului românesc şi se pregătesc să vină şi în Capitală în 1 iunie.

Examenele, în pericol?

Profesorii ar putea boicota examenele elevilor, de Evaluare națională și Bacalaureat, dacă negocierile salariale dintre sindicate și Guvern vor eșua. 

De asemenea, cadrele didactice se gândesc să nu participe la alegerile locale din 5 iunie. De regulă, majoritatea membrilor comisiilor electorale sunt profesori.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net