58 de ani de la moartea lui Lucian Blaga. Cum a ratat marele poet Premiul Nobel
Astăzi se împlinesc 58 de ani de la moartea lui Lucian Blaga, unul dintre cei mai mari poeti și filosofi dăruiți lumii de această țară. Unul dintre cele mai controversate aspect din biografia celui născut în Lancrăm, lângă Sebeș, este propunerea din 1956 de a primi Premiul Nobel pentru literatură, propunere venită din afara țării, dar sabotată chiar de autoritățile comuniste române pentru care opera lui Blaga era prea „idealistă” și neconformă cu orientarea culturală stalinistă a „epocii noi”.
Azi se împlinesc 58 de ani de la moartea lui Lucian Blaga, poet, filosof, scriitor, dramaturg, diplomat, profesor universitar, una dintre „podoabele” de mare preț ale culturii române din toate timpurile. Cel „mut ca o lebădă”, cum s-a autodefinit într-o poezie, din cauză că nu a vorbit până la vârsta de 4 ani, s-a născut la 9 mai 1895, în Lancrăm, lângă Sebeș, ca fiu de preot într-o Transilvanie aflată sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Copilăria i-a stat sub semnul „unei fabuloase lipse a cuvântului”, dar, mai târziu, cuvintele vor veni spre el într-un mod unic pentru cultura română. Absolvă liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, în 1914, timp în care debutează în ziarele „Tribuna”, cu poezia „Pe țărm”(1910) și „Românul”, cu studiul „Reflecții asupra intuiției la Bergson”(1914). După cum își amintea un coleg, încă de pe atunci uimea profesorii cu răspunsurile lui originale, dar și pe proprii colegi, vorbindu-le despre planeta Marte și posibilitatea de a exista viață acolo.
Lucian Blaga a primit la 25 de ani un Premiu al Academiei Române
Urmează cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea, dar mai mult pentru a evita stagiul militar. După doar doi ani, se decide să studieze filosofia și biologia la Universitatea din Viena, absolvite în 1920, obținând totodată și titlul de doctor în filosofie. Tot aici o cunoaște pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. În 1919 îi apare prima plachetă de versuri, „Poemele luminii”, urmată de culegerea de aforisme „Pietre pentru templul meu” și de prima dramă, „Zamolxe” pentru care Academia Română îi acordă Premiul pentru debut. Are și o intensă activitate publicistică, fiind redactor la mai multe publicații, membru în comitetul de redacție al revistei „Cultura”, dar și colaborator permanent la „Gândirea” al cărei membru fondator a fost, „Adevărul literar și artistic” și „Cuvântul”. Între 1926 și 1939 lucrează în diplomație, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la Legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, apoi ministru plenipotenţiar la Lisabona. În 1935 primește Marele Premiu C. Hamangiu din partea Academiei Române „pentru opera dramatic și poetică”, pentru ca în anul următor să fie primit ca membru activ al Academiei. După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, se află în refugiu la Sibiu, unde însoțește Universitatea din Cluj unde era profesor în cadrul catedrei de filosofia culturii, ce-și mutase sediul acolo. În 1942 înființează revista ”Saeculum”, dar anii războiului sunt și cei în care își elaborează concepția filosofică, văzând lumina tiparului marile lui opera filosofice: „Trilogia cunoașterii” (1943), „Trilogia culturii”(1944) și, în 1946, „Trilogia valorilor”. Blaga este creatorul unui sistem filosofic de construcție speculativă și inspirație artistică, în centrul căruia se află noțiunea de mister. El considera că „prin artă, religie și filosofie, omul năzuiește spre relevarea misterului, dar intervine cenzura transcedentă, care așezată de Marele Anonim între el și omenire împiedică cunoașterea esenței existenței”. În concepția sa, Marele Anonim a creat lumea și o creează în continuare și astfel se explică relativitatea existenței și a cunoașteri Treptat, odată cu noile realități politico-sociale din țară, persoana și opera lui devin tot mai indezirabile pentru puterea comunistă.
Ar fi fost propus pentru Premiul Nobel, în 1956
Chiar dacă, pentru Lucian Blaga, „veșnicia s-a născut la sat”, așa cum scria într-una dintre poemele sale, ideea „misterului” promovată de cel care nu vroia să strivească „corola de minuni a lumii”, ci, dimpotrivă, s-o sporească, nu se potrivea deloc cu noile „comenzi artistice” proletcultiste, străbătute de un realism socialist agresiv. În 1949 este scos de la catedră, devenind cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie din Cluj, iar din 1953, vreme de șase ani, la Secția de Istorie și Filosofie a Academiei, filiala Cluj. Este perioada în care face vâlvă informația, știrea, zvonul că Blaga este propus pentru Premiul Nobel la literatură. Era 1956, iar povestea spune că totul s-a întâmplat din inițiativa a două mari personalități din afara României: Rosa del Conte, filolog italian, dar și unul dintre marii eminescologi și Basil Munteanu, istoric literar autoexilat în Paris din motive politice. Ei ar fi fost încurajați în demers de Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, care legase o strânsă prietenie cu Blaga, în Lisabona, când amândoi reprezentaseră acolo statul român, dar de pe funcții diferite. Tot povestea spune că autoritățile comuniste române s-au panicat la auzul unei asemenea vești și au făcut tot posibilul să saboteze candidatura lui Blaga și să împiedice eventuala lui reușită. S-a vorbit chiar de o vizită la Stockholm, sediul Comitetului de acordare a Premiilor Nobel, a lui Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor la acea vreme. Stancu ar fi avut misiunea de a informa Academia Suedeză că statul roman nu privește cu ochi buni o eventuală distincție de o așa importanță acordată a lui Blaga.
Comemorăm 58 de ani de la moartea marelui poet și filosof
Cu toate acestea, sunt voci ce susțin că acea candidatură a fost doar o legend, neexistând nicio dovadă palpabilă, niciun document care să ateste măcar acea propunere inițială, a Rosei del Conte și a lui Basil Munteanu. Rămâne însă legenda acelui episod, la fel cum, un sfert de secol mai târziu, a existat legenda propunerii lui Nichita Stănescu pentru același Nobel. Oricum, ar fi fost, Lucian Blaga ar fi fost unul dintre creatorii români care ar fi meritat cu prisosință o asemenea recunoaștere mondială. După cum opera lui – poetică și filosofică – ar fi avut altă soartă dacă s-ar fi născut ori ar fi scris într-o limbă „majoră”, de mare circulație internațională – așa cum era de părere Constantin Noica.
Lucian Blaga s-a stins din viață acum 58 de ani, la 6 mai 1961, dormindu-și somnul de veci în localitatea natală, Lancrăm. Opera lui încă rezistă timpurilor și vitregiilor de tot felul ale istoriei, ba s-ar putea ca prin originalitatea ei să cunoască o nouă revalorizare în viitor. Până atunci, figura lui apare pe bancnotele actuale de 200 de lei. E și aceasta un fel de recunoaștere...
