6 hoţi din autobuze, săltați de poliţişti
Agenții din Brigada de transport public a Poliției Capitalei au descins la locuințele mai multor tineri. Ei sunt suspectați că fac parte dintr-o rețea de hoți de buzunare, care acționa în mijloacele de transport în comun.
Hoții au între 15 şi 23 de ani și furau în tramvaie şi autobuze RATB, dar şi în subteran, în trenurile de metrou.
Politistii i-au prins pe șase dintre ei, pe care i-au dus la audieri,anunță Pro TV.
Anchetatorii sunt pe urmele tinerilor de mai bine de o lună și au decis să acționeze după ce mai mulți oameni au depus plângeri.
Aceștia sunt acuzați de furt calificat și tâlhărie.
„Desfăşurăm o acțiune în sistem integrat, pe linia de prevenire a faptelor ce se comit cu violență în mijloacele de transport în comun de suprafață şi subteran. Este vorba despre tâlhării, furt calificat de telefoane mobile, genți, portofele şi tablete", a declarat Constantin Croitoru, comisar-şef la Brigada de Poliție pentru Transportul Public Bucureşti.
Cele mai multe furturi au fost inregistrate în:
- autobuzele 139, 104, 634, 117, 282, 182, 381, 335;- troleibuzele 86, 79, 66;- tramvaiele 32, 1, 25, 41.