A căzut zidul pe ei

Ultima actualizare:

UPDATE 16.07Muncitorii care lucrau la consolidarea casei aveau contracte individuale de muncă. Din primele informaţii se pare că măsurile de securizare a zidurilor nu au fost complete, a declarat şeful ITM Bucureşti, Constantin Bujor. Potrivit acestuia, toate persoanele implicate în incident lucrau la firma Com Metal SRL şi aveau o vechime în cadrul companiei între cinci şi zece ani.

UPDATE 15.07

Zidul s-a prăbuşit peste 6 muncitori.

„În jurul orei 14.00, ISU a fost informată despre căderea unui zid. S-a ajuns la faţa locului. Iniţial ştiam că sunt surprinse cinci persoane de căderea unui perete. Când am ajuns la faţa locului erau conştiente şi comunicau. Ulterior am aflat că de fapt erau şase persoane, ultima având leziuni minore”, a declarat Ovidiu Pană, purtător de cuvânt ISU Bucureşti.

UPDATE 15:06

Unul dintre muncitori este în stare gravă„În momentul de faţă patru pacienţi sunt conştienţi, unul inconştient. Serviciul de ambulanţă a intervenit cu două ambulanţe. Pe unul din pacienţi l-au transportat la Elias şi un pacient de 35 de ani care e în stare gravă, politraumatizat, care a necesitat intubare, va fi transportat la spitalul Universitare. Ceilalţi au fost preluaţi de SMURD”, a declarat Alice Grasu, coordonatorul Ambulanţa Bucureşti.

UPDATE 15:01

Erau 12 muncitori care lucrau la casă. Potrivit unuia dintre ei, zidul prăbuşit era al casei vecine.

UPDATE 14:48

Muncitorii au fost scoşi de sub dărâmături. „Nişte muncitori consolidau zidurile unei clădiri. Unul dintre zidurile de cărămidă din interior a căzut. Toate cele cinci persoane prinse sub zid au fost eliberate”, a declarat Ovidiu Pană, purtător de cuvânt ISU Bucureşti.

Potrivit realitatea.net, patru persoane au fost scoase de sub dărâmături, iar medicii încearcă să-l scoată pe cel de-al cincelea. Clădirea era în proces de reconsolidare. Din primele evaluări se pare că una din persoane este în stare mai gravă, potrivit medicului Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt SMURD Bucureşti. Vom reveni cu amănunte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cristian muresan 4 jpeg
image
image
image
image
image
image
bebelus bona imagini jpg
mana maicii domnului jpg
ploaie jpg
ion luca caragiale captura video jpg
church 407846 1280 jpg
liturgy 5003278 1280 jpg
cel mai lung cuvânt din lume jpg
ATM jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net