A dat traiul de la bloc pe viaţa în barcă
Florin Manca este un artist nonconformist, căruia nu i-a plăcut niciodată viaţa de la bloc. În urmă cu trei ani, actorul şi muzicianul a achiziţionat o barcă cu vele, din Germania. A văzut anunţul pe Internet, iar pentru că preţul era foarte bun, doar 700 de euro, nu a stat pe gânduri şi a comandat-o.
"Căutam de mult o barcă. Am atestat de scafandru şi am lucrat doi ani la Costineşti. În anunţ se spunea că barca e pentru restaurare. Am văzut în ce hal arată de abia după ce am mers după ea, în Germania. Pentru transport mi-au cerut 1.700 de euro, aşa că m-am dus eu singur şi am adus-o cu o remorcă", spune Florin Manca.
Florin şi-a amenajat un dormitor în barcă
A lucrat la restaurarea bărcii timp de doi ani. A şlefuit lemnul, a schimbat ce era deteriorat, a înlocuit geamurile şi a vopsit-o. Între timp a obţinut, de la Căpitănia Portului Timişoara, permisul de a conduce ambarcaţiuni pe ape fluviale şi maritime.
În urmă cu trei luni a scos barca pe Bega. De atunci nu a mai locuit acasă. Spune că are tot ce îi trebuie pentru o viaţă de boem. Barca este dotată cu dormitor, camera de zi, bucătărie şi chiar terasă. "Nu îm lipseşte nimic. Dar nici nu sunt pretenţios. Toaletă am la terasa unde este acostată barca. Am un loc unde îmi pun apă pentru spălat", afirmă căpitanul Patriciei.
Ambarcaţiunea a fost fabricat în urmă cu 60 de ani şi poartă numele de Patricia, după fiica fostului proprietar. "Eu aş vrea să fac un tur al lumii cu vele. Până atunci, mă pregătesc cu barca asta de un drum pe Dunăre, până la Marea Neagră. Vela bărcii are nouă metri şi 27 de metri pătraţi. Din păcate pe Bega nu pot merge, pentru că nu trece pe sub pod. Cel mai înalt pod din Timişoara are cinci metri", a mai spus Florin Manca.