A fost achitat. Decizie definitivă în dosarul de mită al lui Ludovic Orban

Ultima actualizare:

    Ludovic Orban a fost condamnat în timpul campaniei electorale pentru Primăria București
Ludovic Orban a fost condamnat în timpul campaniei electorale pentru Primăria București

Ludovic Orban a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de folosire de influență în scopul primirii de foloase necuvenite, dar procurorii au contestat decizia. Astăzi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dat decizia definitivă: Ludovic Orban este achitat.

Ora 14.30. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost pronunţată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi este definitivă.

Ora 10.30. Liderul PNL, Ludovic Orban, așteaptă cu nerăbdare decizia de astăzi a Înaltei Curți de Casație de Justiție. Politicianul a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei, scrie news.ro.

La ultimul termen al procesului, procurorii au cerut condamnarea lui Orban la un an de închisoare cu executare. În 31 ianuarie 2017, liderul PNL a fost achitat în acest dosar, decizia fiind luată de un complet de trei judecători al instanţei supreme. ”Mă consider nevinovat. Nu am abuzat de influenţa politică. Nu am făcut nici cea mai mică aluzie la această funcţie. Nu am avut nici un moment intenţia de a beneficia de finanţare ilegală”, le-a spus Orban judecătorilor, la ultimul termen al procesului, din 19 februarie, de la completul de cinci judecători al ICCJ, potrivit news.ro.

La rândul său, procurorul DNA a cerut instanţei condamnarea liderului PNL la un an închisoare cu executare, susţinând că s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale completează denunţul depus împotriva lui de către omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, de către procurorii DNA, care l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, în 1 martie 2016, Orban, atunci prim-vicepreşedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara acelui an, când deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.

În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA, citată de news.ro.

În 11 aprilie 2016, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el rămânând deputat până la încheierea mandatului, în decembrie. În 18 iunie, Ludovic Orban a fost ales al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net