A jefuit sala de jocuri unde pierduse toţi banii
Un tânăr din Craiova a ajuns în arest după ce l-a jefuit pe angajatul unei săli de jocuri de noroc după ce a pierdut 2.800 de lei la maşinuţe.
Marian Lucian Troacă are 23 de ani şi este un împătimit al jocurilor de noroc. După ce şi-a pierdut toţi banii la păcănele într-o singură noapte, s-a adus acasă şi a pus la cale un plan nu tocmai ortodox de a-şi recupera banii. S-a îmbrăcat în negru, şi-a acoperit faţa cu o cagulă, iar în zorii zilei, s-a dus val-vârtej, înarmat cu un cuţit, peste angajatul sălii unde a pierdut banii. L-a găsit adormit şi i-a pus cuţitul la gât. Speriat, paznicul a pus mâna pe cuţit şi s-a tăiat din greşală. Plin de sânge acesta a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Tâlharul a furat 865 de lei şi a luat-o la goană. La scurt timp poliţiştii au reuşit să-i dea de urmă şi l-au reţinut, iar ieri a fost prezentant magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. “Persoana în cauză a fost reţinută pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi a primit mandat de arestare pentru 30 de zile”, a declarat Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj. Pentru fapta sa bărbatul riscă să-şi petreacă următorii zece ani în spatele gratiilor.