A lăsat un câștig de 4.000 lire pentru o fermă în România. Povestea de succes a unui fermier din Olt

Ultima actualizare:

    Familia Radu se simte  împlinită acasă,  în România
Familia Radu se simte împlinită acasă, în România

Are 33 ani şi o afacere de familie pe care îşi doreşte să o lase moştenire copiilor. A lucrat timp de opt ani în Scoţia şi în Anglia, dar nu s-a văzut crescându-şi copiii într-o ţară străină, aşa că de patru ani se luptă să-şi croiască propriul drum în România. Victor Ionuţ Radu a lăsat un câştig de peste 4.000 lire sterline pe lună, pentru a pune bazele unei ferme moderne la Obârşia, din judeţul Olt.

De astăzi, 1 Decembrie, începem un serial despre români care au avut succes afară, dar s-au întors în România pentru a munci şi a trăi „acasă”. Iată povestea lui Victor Ionuţ Radu, care a devenit o voce a generaţiei tinerilor fermieri. Inginer agronom de profesie, vrea cu tot dinadinsul să producă legume româneşti sănătoase, controlate, folosind cât mai puţine chimicale.

Deşi părinţii şi bunicii săi nu erau chiar novici în ale grădinăritului, ferma horticolă de 9.000 metri pătraţi în spaţiu protejat şi aproximativ 2 hectare în câmp a ridicat-o de la zero. A fost ambiţia lui să cultive zmeură şi căpşuni aşa cum învăţase în Scoţia, a povestit tânărul pentru adevarul.ro. A investit toţi banii economisiţi, aproximativ 40.000 euro, ajungând astăzi să fie unul dintre cei mai cunoscuţi şi de încredere fermieri din judeţul Olt. Mare parte din produsele sale (a început cu zmeură şi căpşuni apoi s-a extins la roşii, castraveţi, ardei, vinete etc.) se găsesc în pieţe.Spune că îl deosebeşte de alţi fermieri tineri tocmai dorinţa de a lucra pe baze ştiinţifice. Ambiţia de a pune în faţa cumpărătorilor produse sigure. Şi-ar dori ca oamenii cu putere de decizie să aibă cu adevărat un plan pentru agricultură, şi-ar dori să-şi poată previziona evoluţia pentru anii viitori, şi-ar dori să poată accesa credite în condiţii care să ţină cont de specificul activităţii, şi-ar dori ca şi fermierii români să aibă susţinerea celor din alte ţări europene etc. Nu regretă, în schimb, cu toate neajunsurile îndurate, că s-a întors în ţară. „Mai am momente în care simt frustrare, dar nu regret că m-am întors. Nu e o afacere la care să renunţi uşor, după ce ai investit tot. Sunt mulţi cei care spun că nu poţi să răzbeşti în România, însă sunt cei care nu au încercat nici în Germania, nici în Anglia, nu au încercat niciunde. Am speranţa că va fi bine“, spune Victor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net