A ucis o prostituată că nu a vrut să facă sex pe datorie
Totul s-a petrecut în urmă cu câteva zile, în satul argeşean Săpata. Nicolae Stanciu a muncit, ca de obicei, cu ziua prin sat. De data asta însă nu a primit bani, ci câteva sticle de vin.
După ce a băut bine, tânărul a mers la mai multe femei din sat care obişnuiau să se prostitueze şi le-a propus să facă sex, cu promisiunea că le va da banii peste câteva zile.
Nicolae Stanciu a fost arestat pentru omor deosebit de grav şi riscă până la 25 de ani de închisoare
Nici una însă nu a acceptat sexul pe datorie. După mai multe uşi închise, Stanciu a mers la locuinţa Elisabetei Neacşu, o femeie de 55 de ani la care mai fusese în trecut. Furios că nici aceasta nu a vrut, bărbatul a lovit-o, a dezbrăcat-o şi apoi violat-o. În timpul actului sexual, el a strâns-o de gât pe femeie şi a lăsat-o fără viaţă pe podeaua dormitorului, pe jumătate dezbrăcată. Apoi a plecat acasă, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Femeia a fost găsită moartă abia a doua zi, când concubinul ei s-a întors acasă. Poliţiştii au reuşit în scurt timp să dea de urma criminalului, care şi-a recunoscut fapta, însă a susţinut că femeia trăia atunci când el a plecat. Nicolae Stanciu a fost arestat preventiv pentru omor deosebit de grav şi riscă până la 25 de ani de închisoare.
Cristina Mogaru
Dacă va fi găsit vinovat, Nicolae Stanciu se va întâlni după gratii cu fratele său. „Fratele lui e la puşcărie tot pentru viol. Mie mi-a făcut un copil... Îl am la Cîmpulung, în plasament. După ce m-a violat pe mine, a mai violat şi el o babă. Anul trecut cred că l-au săltat. Acum, s-a dus şi Nicu după el", a spus Cristina Mogaru, una dintre vecinele criminalului, pentru curier.ro.