«A vrut să facă sex cu mine în arhiva școlii»

Ultima actualizare:

    Mariana Vochiţoiu  a depus plângere  la Poliţie
Mariana Vochiţoiu a depus plângere la Poliţie

Mare ţi-e grădina, Doamne! Secretarul unei şcoli din judeţul Gorj este acuzat de o fostă elevă că a vrut să o violeze în arhiva instituţiei. Printre teancurile de documente, acesta şi-ar fi scos penisul şi i-ar fi cerut să i-l atingă. Acum s-a ales cu plângere la Poliţie.

Mariana Vochiţoiu (34 de ani) a mers la Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia, acolo unde a învăţat, ca să obţină o adeverinţă care să ateste studiile. A avut însă parte de şocul vieţii ei. Secretarul şcolii, în vârstă de 51 de ani, ar fi dus-o în arhivă, unde ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea. Faptele s-ar fi petrecut în septembrie, în prima săptămână a lunii. În plus, sora ei ar fi păţit acelaşi lucru în trecut.


    La Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia  ar mai fi avut loc astfel de cazuri
La Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia ar mai fi avut loc astfel de cazuri

La fel şi mama unei eleve. ”Am avut nevoie de foaia matricolă. Am fost la domnul secretar. M-a primit în biroul lui şi mi-a spus să merg în arhivă, pentru că acolo sunt cataloagele. Am mers acolo, a închis uşa şi a început să se atingă de mine. I-am spus că am nevoie de adeverinţă ca să mă înscriu la o şcoală din Târgu Jiu. A început să tragă de mine, apoi, s-a desfăcut la pantaloni şi am zis că gata. L-am rugat să mă lase, dar nimic, pe mine în sus. Îmi spunea să-l pipăi pe sex. Voia să facem sex acolo pe birou.


     Dinel Deaconescu,  secretarul şcolii,  neagă acuzaţiile
Dinel Deaconescu, secretarul şcolii, neagă acuzaţiile

Abia am putut să scap când  i-am spus că mă întâlnesc a doua zi cu el, după care m-a sunat şi m-a căutat acasă”, povestea tânăra. Dinel Deaconescu neagă acuzaţiile şi spune că este o victimă. „E o răzbunare a primarului cu care sunt în conflict. Reclamă fapte petrecute acum două luni şi jumătate. De ce până acum nu am făcut nimic şi de ce plângerea a fost dusă la primărie? Am copii cu facultate şi nu mă cobor la o femeie care are cinci clase. Am sunat-o ca să-i spun că adeverinţa este gata”, a spus secretarul şcolii, care a spus că o va da pe femeie în judecată. Chiar şi aşa, bărbatul este cercetat penal pentru hărţuire sexuală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net