Academicianul Mircea Maliţa a murit la 91 de ani
Academicianul Mircea Maliţa s-a stins din viaţă luni seară, 21 mai, la vârsta de 91 de ani. Acesta a fost scriitor, diplomat şi ambsador şi a ocupat funcţia de consilier în timpul primei Misiuni permanente a României pe lângă ONU, precum şi cea de ambsador în Elveţia.
Vestea a fost dată de către reprezentanţii fundaţiei pe care academicianul Mircea Maliţa a înfiinţat-o şi care poartă numele de Fundaţia Universităţii Mari. „În seara zilei de luni, 21 mai 2018, academicianul Mircea Maliţa a trecut la Domnul. Reputatul cărturar, scriitor, diplomat, ambasador, constructor de instituţii şi iniţiator de mari proiecte a fost Preşedintele fondator al Fundaţiei Universităţii Mării Negre (FUMN) şi patronul spiritual al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI)”, a transmis, marţi, FUMN, potrivit Mediafax.
Academicianul a avut o carieră cu adevărat impresionantă, care a început să ia amplaore o dată cu teza sa de doctorat, pe care a susţinut-o în anul 1972 şi care a avut ca temă modelele matematice în mengocieri.
A fost student participant în delegaţia Conferinţei Păcii de la Paris, condusă de Mihail Sadoveanu în 1949; secretar în Comitetul Păcii, al cărui preşedinte a fost Mihail Sadoveanu între 1952-1953; şi director al Bibliotecii Academiei Române în perioada 1950-1956.
Mircea Maliţa a fost consilier al primei Misiuni permanente a României pe lângă ONU între 1956-1961; director al Direcţiei culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe între 1960-1962; ministru adjunct în Ministerul Afacerilor Externe între 1962-1969; ministru al învăţământului între 1970-1972; consilier pentru probleme externe şi ministru de stat, membru al consiliilor pregătitoare ale conferinţelor mondiale ale ONU pentru populaţie, ştiinţă şi tehnologie, pentru dezvoltare, între 1974-1979.
A fost ambasador în Elveţia şi la ONU (Geneva) între 1980-1982 şi ambasador în SUA între 1982-1984.
Mircea Maliţa a susţinut cursuri de relaţii internaţionale la Universitatea din Oradea, între 1990-2000; cursuri şi reuniuni internaţionale la Praga, Moscova, Londra şi New York în 1991; cursuri la Academia de Studii Economice şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative între 2000-2008.
Mircea Maliţa a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1974, iar în 1994 a fost ales membru titular.
Mai mult decât atât a contibuit la dezvoltarea culturii, iar contribuţia sa i-a fost recunoscută, căci a primit numeroase titluri şi decoraţiuni de-a lungul vieţii. Printre acestea enumerăm cele de Preşedinte Fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre; membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru de onoare în cadrul Clubului de la Roma; membru al Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe; membru al Academiei Internaţionale de Perspectivă Socială; membru al Federaţiei Mondiale a Studiului Viitorului; membru al Academiei Internaţionale ,,Leonardo da Vinci” din Roma; membru al centrului de studii al Organizaţiei internaţionale din Geneva.