Accident grav pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Accident grav pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti

Ultima actualizare:

    O mașină Renault a intrat într-o mașină aflată pe banda de urgență
O mașină Renault a intrat într-o mașină aflată pe banda de urgență

Două persoane au fost rănite grav pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un autotren care transporta autovehicule şi care era oprit pe banda de urgenţă. La faţa locului a fost necesară şi intervenţia unui elicopter SMURD.

Potrivit unor oficiali ai Poliţiei Române, accidentul a avut loc la kilometrul 21 al autostrăzii A3 Bucureşti - Ploieşti, în jurul orei 10.45, după ce un autoturism Renault, în care se aflau două persoane, s-a ciocnit violent cu semiremorca unui ansamblu de vehicule oprit pe banda de urgenţă.

În urma impactului, şoferul şi pasagera din dreapta, ambii persoane în vârstă, au fost răniţi grav, una dintre victime fiind încarcerată, scrie Mediafax.

La faţa locului au intervenit poliţişti, un echipaj de descarcerare, o ambulanţă şi un elicopter SMURD care a aterizat pe autostradă. Circulaţia în zona producerii accidentului a fost oprită timp de aproximativ 15 minute.

Pe A3 este o mare problemă, din cauza faptului că nu există decât o singură ieșire, la Snagov, iar cele de urgență se află la distanțe mari unele de altele, astfel încât este greu ca echipele să intervină rapid în astfel de cazuri.

Astăzi au mai avut loc încă două accidente grave. Primul la ora 5.00, pe DN7, în urma căruia șase oameni au murit și patru au ajuns la spital, iar ce-al de-al doilea a vut loc la 20 de minute distanță, în Capitală.

O basculantă încărcată cu nisip s-a răsturnat peste un autoturism în care se aflau patru persoane. Două dintre ele au murit strivite.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
accident colentina
mancat la volan
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
image
image