Accident teribil: 6 morți și 4 răniți, dintr-o lovitură
Caranagiu pe DN7, între Arad și Deva! Un teribil accident a avut loc, azi dimineață, în jurul orei 5.00, în zona localității arădene Conop, în urma căruia șase persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital.
Șoferul unui autoturism, în care se mai aflau șase pasageri, a pierdut controlul volanului după ce a acroșat o mașină care circula din sens opus, ulterior ciocnindu-se frontal cu un tir tot de pe contrasens.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca, la locul accidentului au fost trimise autosanitare SMURD și un echipaj de descarcerare, anunță Mediafax.
Medicii au găsit două femei și patru bărbați morți, aceștia fiind încarcerați în autoturismul care a ajuns sub cabina tirului, iar un copil a fost transportat la spital cu răni grave.
Fetița a suferit o fractură de femur, dar și numeroase alte traumatisme interne și externe. Este în stare critică, intubată, ventilată mecanic, spun medicii.
Victimele se aflau într-un autoturism cu numere de Mureș, care se deplasa dinspre Arad spre Deva. Mașina era plină cu bagaje, astfel că polițiștii cred că oamenii se întorceau în țară.
Alte trei persoane, aflate în al doilea autoturism implicat, au fost rănite și au primit îngrijiri medicale.
Conform cercetărilor la fața locului, care au durat trei ore, șoferul vinovat ar fi adormit la volan, cu atât mai mult cu cât nu există urme de frânare.