Accident teribil în Timiş: doi morţi şi un rănit grav

Accident teribil în Timiş: doi morţi şi un rănit grav

Ultima actualizare:

    Doi oameni şi-au pierdut viaţa în accidentul din Râmnicu Vâlcea
Doi oameni şi-au pierdut viaţa în accidentul din Râmnicu Vâlcea

Două persoane au murit şi alta a fost rănită, în urma unui accident rutier petrecut, sâmbătă dimineaţă, pe DN, între localitățile timişene Ghiroda și Remetea Mare, după ce șoferul unei mașini a intrat într-o depășire riscantă, iar un TIR a ajuns într-un șanț încercând să evite impactul.

Potrivit polițiștilor de la fața locului, accidentul de circulație s-a petrecut pe DN6, șoseaua care leagă Timișoara de Lugoj, după ce şoferul unei mașini a încercat să intre într-o depășire riscantă, în timp ce din sens opus circula regulamentar un TIR, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Încercând să evite impactul, şoferul autovehiculului de mare tonaj a agățat mașina care intrase în depășire, dar și o altă maşină care venea în urma ei. TIR-ul s-a răsturnat apoi într-un șanț de la marginea drumului, șoferul fiind rănit și rămânâd încercerat între fiarele contorsionate ale maşinii.

Șoferii celor două mașini mici au murit pe loc.

La fața locului, au ajuns echipaje ale Poliției, Ambulanțe, precum și pompierii de la Serviciul de Descarcerare.

Traficul pe DN 6, în zona accidentului, este deviat, șoferii fiind direcționați înspre autostrada Timișoara - Lugoj.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tumisu brain 7314501 jpg
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
image
image