Actorul care s-a călugărit, duhovnicul la care se duc toți tinerii. De ce este atât de apreciat
A fost actor și a avut roluri care i-au asigurat celebritatea, însă după evenimentele sângeroase din 1989 și apoi după cele de la mineriada din 1990, actorul Dragoș Pâslaru a ales, cu seninătate, viața monahală. De mai bine de 27 de ani, fostul actor a trecut prin toate etapele vieții la mănăstire, iar în prezent este unul dintre cei mai căutați duhovnici din zona Olteniei. În 2014 a fost hirotonit ca preot, iar de atunci slujește la fiecare slujbă bisericească de la Schitul Pătrunsa, mănăstirea unde viețuiește de zeci de ani.
Blândețea ieromonahului Valerian atrage foarte mulți credincioși la Schitul Pătrunsa, toți caută alinare la părintele cu o credință puternică în Dumnezeu, o voce blândă. Îi apreciază sfaturile, vorbele pline de înțelepciune, seninătatea chipului. După ce a fost cumplit agresat la mineriada din 1990, Dragoș Pâslaru a luat decizia să lase în urmă viața lumească. A plecat la mănăstire. Deoarece unul din bunicii săi a fost din Olt, Pâslaru a ales Oltenia ca viitoarea sa casă. În 1996 s-a călugărit la Mânăstirea Turnu din Vâlcea, apoi a mers la „şcoala” monahală de la Frăsinei unde a învăţat ascultarea şi smerenia.
În Mănăstirea Frăsinei a fost ucenic al cuviosului Ghelasie, un renumit duhovnic, care i-a călăuzit paşii şi l-a ajutat să sporească duhovnicește. După moartea acestuia, părintele Valerian s-a mutat la Mănăstirea (Schitul) Pătrunsa. În ultimii ani a pustnicit în apropierea mănăstirii, cu binecuvântarea duhovnicului său, părintele stareţ Varsanufie, iar acum vine să slujească la biserica mănăstirii de câte ori îi spune starețul. Drumul până la Schitul Pătrunsa este anevoios, însă credincioșilor care vin să vorbească cu părinetele nu le pasă!
Hirotonit preot în august 2014
Slujba de hirotonie a părintelui Valerian a avut loc pe 2 august 2014, la Vâlcea și a fost prilej de bucurie pentru foarte mulţi oameni, care au ţinut să-i fie alături fostului actor. Mai mulţi actori consacraţi, precum Manuela Hărăbor, Claudiu Bleonţ, Tomi Cristin, Gabriela Iacob, Magda Catone, Iulia Lazăr, Rareş Ioan Stoica şi alte personalităţi culturale: academicianul Sorin Dumitrescu, regizorii Chris Simion şi Iulian Capsali, jurnalista Mariana Borloveanu, poeţii Florin şi Diana Caragiu ş.a. au venit la slujba oficiată de Arhiepiscopul Râmnicului.
Acum, în perioada premergătoare celei mai importante sărbători a creștinătății, părintele ieromonah Valerian Pâslaru a stat pe muntele Hădărău, la Mănăstirea de maici cu hramul Sfintei Mucenițe Eufimia. Aici, părintele Valerian a slujit în toate zilele Săptămânii Mari, a spovedit și împărtășit credincioșii veniți din toate colțurile Olteniei și nu numai. „Este bine, sănătos, să îi dea Dumnezeu sănătate. Este adevărat că este căutat de multă lume. Acum, în Săptămâna Mare, a fost pe Hădărău, la mănăstirea de maici de acolo. A slujit și va sluji și în noaptea de Înviere tot acolo. Așa a decis starețul, din ce am înțeles. După Paște vine înapoi la Pătrunsa”, a povestit un apropiat al Mănăstirii Pătrunsa.
Un duhovnic pe placul tinerilor
Sfânta Mănăstire Pătrunsa este situate pe raza comunei Bărbătești, județul Vâlcea. Să îl caute pe părintele Valerian vin aici și mulți tineri, care sunt încântați de felul în care preotul-monah le vorbește. Iată ce scria un preot vâlcean pe site-ul Arhiepiscopiei Râmnicului: „Un grup de tineri a venit la părintele Valerian. Cu copilașii lor cu tot. (…) punând în inima lor cuvintele pline de dragoste ale părintelui ieromonah Valerian, unul dintre duhovnicii sfintei mănăstiri. Părintele Valerian a sădit în inima tinerilor cele patru îndemnuri moștenite de la Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei - Nu te alarma! Nu te contrazice! Nu îți arăta nevoința! Nu blama răul! - și a arătat cum nădejdea și încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, tăcerea, mai ales în ispite, smerenia și răbdarea răului sunt cele mai tari arme ale creștinului împotriva puterilor celor nevăzute ale întunericului”.
Un trecut zbuciumat, dar căruia nu i-a lipsit credința în Dumnezeu
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Formula As, părintele Valerian a vorbit despre bunicii săi, dintre care bunicul matern, Ioan Nica, a fost un preot prigonit de comunişti pentru credinţa sa. Celălalt bunic, cel patern, Ion Pâslaru, oltean, a fost ofiţer în Armata Regală. Părintele Valerian a fost mereu o persoană credincioasă, dar nu în felul în care a devenit după momentele grele prin care a trecut. „Eu am fost totdeauna credinicos. Purtam crucea la gât, chiar și când mi-au spus să o dau jos”, a povestit părintele.
Cum ajungi la Schitul Pătrunsa
Schitul Pătrunsa se află la şapte kilometri de comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea. De pe DN 67, Rm. Vâlcea – Târgu Jiu, se face dreapta la Bârzeşti, pe DJ 646E, şi, după opt kilometri, când începe pădurea, se urcă pe o cărare încă patru kilometri. Schitul a fost construit în anul 1740, de Episcopul Clement al Râmnicului. După un timp, un torent a distrus ansamblul monahal. A fost refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Ion Bărbătescu. În 1895, schitul a fost iarăşi părăsit, din motive necunoscute. Viaţa monahală a fost reluată aici abia în 1934. Bisericile schitului au hramurile Sf. Parascheva, Sf. Ioan Teologul şi Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul.