Acum poţi înfia un copil într-un an

Ultima actualizare:

    Noua lege a adopţiei a intrat în vigoare pe  12 august, iar procedurile s-au simplificat
Noua lege a adopţiei a intrat în vigoare pe 12 august, iar procedurile s-au simplificat

Cine doreşte să ia un un copil de suflet are toate şansele ca până la anul să fie părinte. Legea, intrată în vigoare pe 12 august, a uşurat mult procesul de adopţie: mai puţine hârtii şi o perioadă mult mai scurtă de aşteptat.

Veşti încurajatoare pentru cei care plănuiesc să adopte un copil! Anii de aşteptare până se văd cu el în braţe vor deveni un vis urât. Noua lege a adopţiei a intrat în vigoare în urmă cu o săptămână, iar odată cu ea vin şi veştile bune. Timpul mediu necesar perfectării procedurilor va scădea de la doi ani, cât a fost până în prezent, la mai puţin de 12 luni, iar procedurile de declarare a copilului ca fiind adoptabil la şapte luni.

S-a renunţat la multe documenteÎn plus, modificările aduse au redus la jumătate numărul formularelor utilizate în procedura adopţiei, 12 fiind eliminate şi patru simplificate. ,,Efortul şi finalitatea pe care ne-o dorim este ca mai mulţi copii să ajungă în familii. Astăzi putem să spunem că da, procesul de adopţie este mai uşor, mai rapid. O lungă listă de documente au fost tăiate, digitalizate, simplificate, comasate. Pentru familia care doreşte să adopte, procesul a scăzut sub un an, iar pentru copii sub şapte luni”, a declarat Oana Ţoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii. De asemenea, au fost scoase etapele administrative intermediare, respectiv corespondenţa pe suport de hârtie între direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului referitoare la completarea Registrului naţional pentru adopţii (RNA). Totodată,  a fost flexibilizată procedura de potrivire iniţială între copiii adoptabili şi familiile atestate, această etapă urmând să se facă direct la nivel judeţean sau, după caz, de sector, on-line, prin intermediul RNA. Mai mult, familiile adoptatoare vor depune mai puţine documente pentru soluţionarea cererii de evaluare, iar recomandările de la locul de muncă nu vor mai fi necesare.

Copilul rămâne adoptabil până la 14 ani O altă modificare importantă vizează valabilitatea statutului de copil adoptabil, fiind eliminat termenul de doi ani din momentul deciziei unei instanţe de judecată. Acest statut va fi valabil până la încuviinţarea adopţiei sau până ce copilul împlineşte vârsta de 14 ani. În cazul adopţiilor internaţionale, copilul va fi declarat eligibil la numai un an de la deschiderea procedurii, şi nu după doi ani, aşa cum se întâmpla până acum.

Nu se mai poate selecta etniaNoua lege mai prevede ca o familie să nu mai poată selecta etnia copilului ca până acum, iar la un număr de cinci refuzuri părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile de potrivire decât după finalizarea unui program de consiliere. Aceste programe de consiliere vor fi menite să îi ajute pe viitorii părinţi să identifice problemele care au dus la cele cinci refuzuri şi să aibă o altă perspectivă asupra procesului de adopţie şi a copiilor din centrele de plasament. Abia la finalizarea programului de consiliere, părinţii adoptatori vor putea demara din nou paşii pentru a adopta un copil. Organizaţiile non guvernamentale sau de specialitate din domeniul asistenţei sociale vor putea participa la consilierea părinţilor adoptatori şi chiar la selecţia familiilor care doresc să adopte un copil.

Registru pentru micuţii nedoriţiPe de altă parte, va fi realizat un registru al copiilor greu adoptabili în care vor fi incluşi micuţii care, timp de nouă luni de când au fost declaraţi adoptabili, nu au fost integraţi într-o familie ori au fost respinşi de familia adoptatoare. Tot aici vor apărea şi cei care, în decursul a trei luni, nu au corespuns profilului nici unei familii adoptatoare.

3.250 de copii pot fi luaţi acasăNoile norme vor fi valabile şi pentru părinţii care au intrat în acest proces înainte de elaborarea legii. În România, sunt 57.581 copii în sistemul de îngrijire al statului, dintre care 3.250 sunt adoptabili, din aceştia 1.874 au vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, iar 546 au sub 3 ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net