Adi Hădean: "N-am mai avut ocazia să întâlnesc atât de mulţi mofturoşi, melteni şi răzgâiaţi”. Final de sezon, pe Litoral

Ultima actualizare:

    Chef Adrian Hădeanfoto: Instagram
Chef Adrian Hădeanfoto: Instagram

Cunoscutul chef Adi Hădean a lucrat pentru al doilea an pe litoralul românesc, unde tocmai s-a încheiat sezonul pentru turişti. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Hădean şi-a expus nemulţumirile după un sezon lung şi marcat de nenumărate probleme.

Adi Hădean s-a referit la clienţii neserioşi, la problemele generate de pandemie, costurile mari pentru funcţionarea localului şi la multe alte neajunsuri care i-au dat mari bătăi de cap pe durata sezonului estival.

„Sezonul răzgâiaţilor

Ieri am închis sezonul pe litoralul românesc. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că de când fac meseria asta (nu mă refer la antreprenoriat, ci la bucătărie) n-am mai avut ocazia să întâlnesc atât de mulţi mofturoşi, melteni şi răzgâiaţi într-o perioadă atât de scurtă. Ştiu că unii dintre voi mă înjură încă de la titlu, dar prea puţin îmi pasă de asta. Dacă-s capabil să ascult corul plângerilor (angajaţii se plâng că-i mică leafa şi-i multă muncă, oaspeţii se plâng că preţurile-s mari şi angajaţii nu muncesc destul de mult şi de bine), sunt capabil să mai iau şi nişte înjurături pentru că spun ce-mi trece prin minte şi nu vreau să ţin pe suflet. Am auzit (din presă, nu de la colegi) că sezonul ăsta a fost unul foarte bun pentru HORECA. Eu zic că furnizorii care încă mai au de încasat facturi din Iunie sunt de altă părere. La fel proprietarii care au restanţe la încasarea chiriilor, la fel cârciumarii oneşti care au tras cu dinţii de orice leuţ să poată plăti la timp salariile, dările la stat (pe alea, dacă nu le plăteşti, vine poprirea şi prăvălia stă) şi utilităţile (pe alea, dacă nu le plăteşti, se ia curentul şi prăvălia stă).

Factura la curent l-a costat 40.000 de lei

Apropo de utilităţi, factura la curent pentru restaurantul nostru de la mare e pe la 40.000 de lei pentru sezonul încheiat acum, aproape că mă bucur că n-am putut deschide înainte de 15 Iulie. Şi da, s-au făcut şi bani mulţi pe litoral. În principiu, cine a vândut căcat a câştigat bine şi vara asta, pentru că la noi sunt mulţi consumatori.

Vara asta am ars 8mc de lemn bun, uscat doi ani,  în grătarul de pe terasă şi în soba noastră grea de 300 de kilograme, să putem da la gospodarii veniţi în vacanţă fripturi bune, legume de pe jar, peşti de pe plită şi în general mâncare cumsecade. I-am iubit cu foc pe oamenii care s-au plâns că-i afumăm când bate vântul spre ei (terasa are spre 1000 mp, distanţe mari între mese, distanţă mare de la foc la prima masă etc) şi că dacă ştiau, nu veneau. Sper să ţină minte până la anu’ şi să nu mai vină, că nu trecem pe microunde, în ciuda fumului. Apropo, în preţul unei fripturi intră şi lemnul ars. Fumul înghiţit de mine, arsurile de pe mâini şi orele de muncă la +65 de grade Celsius nu le-am inclus. La anu’ o să o fac, deci o să fie un pic mai scump. Dacă ştiţi cine poate să-i înveţe pe români să vină la timp la o rezervare, vă rog să-mi spuneţi, că-s în stare de orice să ajut la şcolarizare. O să spuneţi “hai că nu suntem toţi aşa, eu ajung de cele mai multe ori cu mult înainte”.

"Le-am dat o selecţie de carne roşie din partea mea"

(...) “Vai, dar noi nu mâncăm prăjit”, zice domnul îmbrăcat frumos, ieşit la cină cu soţia şi două fete adolescente. Asta la un eveniment anunţat, cu meniu anunţat şi vândut cu 150 de lei, pe baza anunţului. “Ne uităm de la începutul serii la grătar şi speram să primim ceva de pe el”, zice doamna. “Sigur, există opţiunea de a comanda carne roşie de pe grill, costă 250 de lei o selecţie din 3 cut-uri diferite”. “Da, dar colega dumneavoastră nu ne-a explicat de la început că felul principal conţine carne prăjită (un foarte suculent şniţel din cotlet de porc cu os, gătit în stil japonez)”. Mi-a fost ruşine de fetele lor, că-i trimiteam la plimbare. În schimb le-am dat o selecţie de carne roşie din partea mea, dă-i dracului pe copiii mei, că ei nu trebuie să mănânce din munca tatălui lor, care nu a fost în stare nici măcar să-i înveţe cum să cerşească mocangeli prin restaurante. 

Citește continuarea pe www.adevarul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net