Administratorii de drum pun în pericol viața șoferilor. Brigada Rutieră, controale în Capitală

Ultima actualizare:

    Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, adaptând-o la condițiile meteo nefavorabile
Conducătorii auto sunt sfătuiți să reducă viteza, adaptând-o la condițiile meteo nefavorabile

Mai multe județe se află sub cod portocaliu de polei, însă aministratorii de drum nu iau măsurile necesare pentru a asigura condiții de siguranță pentru cetățeni. Polițiștii desfășoară razii pentru a verifica starea drumurilor și aplică sancțiuni celor care nu respectă cerințele pentru buna circulație în astfel de condiții meteorologice.

Vineri, 25 ianuarie, polițiștii Brigăzii Rutiere au sancționat cu 7250 lei administratorul drumului public pentru că nu a luat măsurile necesare, in conformitate cu prevederile legale, privind combaterea poleiului ,punând astfel în pericol siguranța traficului. Astfel, în urma verificărilor efectuate precum și a evenimentelor rutiere produse pe fondul unui carosabil acoperit cu polei pe Șoseaua Petricani si pe strada Zambilă Nicolae, polițiștii au constatat că administratorul drumului public nu a luat măsurile necesare si nu a acționat cu material antiderapant, punând în pericol siguranța traficului rutier.

Polițiștii Brigăzii Rutiere vor verifica in permanență în aceasta perioada starea carosabilului , date fiind avertizarile meteorologice si vor lua măsurile legale fata de administratorii drumului public care nu își îndeplinesc obligațiile si pun in pericol siguranța traficului rutier.

Sfaturi pentru a circula în siguranță în condiții meteo nefavorabile 

  • Iată sfaturile oferite de către Titi Aur șoferilor care sunt nevoiți să pleci la drum, în ciuda faptului că întreg carosabilul este acoperit de polei. 
  • El subliniază faptul că pneurile de iarnă au o aderență foarte bună pe zăpada bătătorită, dar că aceasta scade atunci când carosabilul este acoperit de polei. Este recomandat ca șoferii să nu se încumete să circule cu o viteză ridicată. 
  • Dacă maşina nu are ABS, încearcă să eviţi să blochezi roţile. Dacă autoturismul are ABS, apasă pe frână până la capăt, chiar dacă pedala tremură şi ai impresia că maşina nu se opreşte. Să apeşi frâna, să ridici piciorul de pe pedală, iar apoi să apeşi din nou este cea mai mare greşeală.
  • De pe loc se pleacă uşor, fără a tura motorul. Pentru ca maşina să nu se împotmolească în zăpadă, iar pneurile să prindă aderenţă, plecarea de pe loc se face la turaţii mici. Demarajul se poate încerca şi în treapta a doua de viteză.
  • Nu brusca volanul deoarece ai putea trage de el mai mult decât trebuie şi, astfel, poţi intra pe contrasens sau ieşi în decor. Dacă observi că maşina din faţa ta a intrat în derapaj, trebuie să frânezi încet şi să te apropii cât mai mult de marginea drumului.
  • Înaintea virajelor se frânează uşor, iar după înscrierea în curbă se accelerează uşor. În caz contrar, maşina va derapa şi va ieşi de pe banda de mers.
  •  
  •  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net