Adolescent de 15 ani, înecat în lacul Istria din Constanța

Adolescent de 15 ani, înecat în lacul Istria din Constanța

Ultima actualizare:

     foto: ISU Dobrogea
foto: ISU Dobrogea

Un adolescent de 15 ani s-a înecat sâmbătă după amiază într-un lac din judeţul Constanţa, el fiind scos din apă de scafandri, iar cadrele medicale au făcut manevre de resuscitare, fără a reuşI să-l salveze. La operaţiune a participat şi elicopterul SMURD.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Ana Maria Stoica, a declarat că echipele de intervenţie au fost solicitate să salveze un adolescent dispărut în lacul Istria. „Am fost solicitaţi să intervenim pentru căutarea-salvarea unui tânăr de 15 ani dispărut în lacul Istria. La faţa locului au fost alertaţi 11 scafandri, elicopterul SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean. Băiatul a fost găsit, scos la mal şi predat echipajului de medici. A început protocolul de resuscitare, din păcate însă acesta a fost declarat decedat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei, potrivit news.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Examen - elevi- scoala FOTO Shutterstock
descoperire1 jpeg
casa uk1 jpeg
spania zamora3 0 jpeg
instagram png
ceai fierbinte Istock jpg
„Masa care unește”
1 casute in pamant jpg
image
image