Adrian Năstase, liber după 265 de zile. Primele IMAGINI cu fostul prim-ministru ieşit din închisoare
Fostul prim-ministru Adrian Năstase a fost eliberat condiţionat din închisoare, după 265 de zile de închisoare. El a părăsit Penitenciarul Jilava luni seară, la ora 18:00.
Aşteptat de foarte mulţi ziarişti la ieşire, Năstase s-a urcat într-o maşină, cu destinaţia strada Zambaccian, unde se află reşedinţa familiei.
"Toate bune", au fost cuvintele adresate de Adrian Năstase celor prezenţi.
UPDATE. ORA 16.09. La scurt timp de la aflarea deciziei judecătorilor, Năstase a scris pe blogul personal:
"Dragi prieteni, Aţi aflat, cred, decizia Tribunalului Bucureşti în ceea ce priveşte eliberarea mea condiţionată. Mă bucur să mă reîntorc acasă, alături de familie şi de prietenii mei. Pentru câteva zile, îmi voi folosi timpul doar pentru «a respira» libertatea din afară, şi pentru a mă gândi la proiecte viitoare. Pe curând! PS. În această perioadă, nu voi da declaraţii sau interviuri pentru presă!"
UPDATE. ORA 15.39. Decizia judecătorilor: Adrian Năstase va fi eliberat. Tribunalul Bucureşti a respins recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Completul de la Tribunalul Bucureşti, format din preşedintele Ioana Cleopatra Şipoteanu şi din judecătoarele Carmen Constanţa Balaci şi Florentina Vasilăţeanu, a decis, cu opinie majoritară, respingerea recursului DNA în cazul sentinţei Judecătoriei Sectorului 4 şi punerea în libertate a lui Adrian Năstase, informează Mediafax.Concret, două din cele trei judecătoare au dispus punerea în libertate a lui Adrian Năstase, în vreme ce al treilea magistrat din complet a decis în sens contrar.
Serviciul de executări penale al instanţei urmează să comunice această decizie Penitenciarului Jilava, dar şi altor instituţii ale statului.După procesarea documentului de la instanţă, Penitenciarul Jilava urmează să încheie formalităţile în cazul lui Adrian Năstase şi să îl elibereze.
UPDATE. ORA 14.33. Procesul s-a încheiat. Judecătorii au rămas în pronunţare.
UPDATE. ORA 12.00. Procesul lui Adrian Năstase s-a reluat.
UPDATE. ORA 9.42. Şedinţa lui Năstase a fost suspendată două ore, întrucât procurorul de caz nu a citit actele adăugate joi la dosar.
Recursul la eliberarea lui Adrian Năstase va fi judecat astăzi de Tribunalul Bucureşti. Reprezentanţii instanţei au precizat că nu se pune problema unei amânări după arestarea judecătoarelor Dinu şi Costache, întrucât fiecare secţie are un complet de permanenţă, pentru situaţii neprevăzute, informează Mediafax.
Termenul de 18 martie a fost stabilit de Tribunalul Bucureşti (TB) în 4 martie, după ce această instanţă a primit dosarul de la Judecătoria Sectorului 4.Viorica Dinu şi Antonela Costache, care trebuiau să facă parte din completul care va judeca recursul la eliberarea fostului premier, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti. Ele sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nuţu (fost Staicu).
Adrian Năstase este încarcerat din 26 iunie 2012.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.