Adrian Năstase, primul interviu după aproape 9 luni de închisoare!

Ultima actualizare:

Năstase a început prin a explica de ce a refuzat să ofere declaraţii presei în cele aproape 300 de zile care au trecut de la condamnarea lui şi până astăzi.

"Au trecut 300 de zile de când nu am mai vorbit la o televiziune. Am vrut să treacă o perioadă în care să fac pace cu mine însumi. A trebuit, de-a lungul unor luni care s-au scurs foarte greu, să consum, să diger tot ce era revoltă, dezamăgire şi mi-a fost teamă să vorbesc înainte de a gândi la ceea ce s-a întâmplat, aşteptând să văd şi ceea ce se întâmplă afară", a declarat acesta.

Politicianul a mărturisit că este gata să o ia de la capăt şi să construiască din nou imaginea pe care a pierdut-o în acest timp.

"Acum sunt pregătit să spun unele lucruri, dar nu pentru a privi în urmConsider că, după 2004, a pornit o serie de acţiuni de hărţuire împotriva mea. Au fost deschise vreo 50 de dosare împotriva mea. Opt ani de zile am trăit în permanenţă în zona dreptului penal, în zona DNA-ului. Nu cred că exsită vreo altă ţară care să fi procedat în acest fel, murdărindu-şi propriul trecută, ci înainte, pentru a încerca să depăşesc ceea ce a fost o încercare foarte grea, nu atât prin prisma perioadei din penitenciar, ci prin semnificaţia unei condamnări pe care eu am respins-o", a spus Năstase.

Fostul premier a făcut lumină în cazul încercării sale de sinucidere din seara în care trebuia să fie dus la penitenciar şi a ţinut să îi mulţumească pe această cale poliţistului care a intervenit şi i-a salvat viaţa.

"Am considerat că în 20 iunie eu am început o a doua viaţă. Semnele pe care le port pe corp arată că a fost un lucru foarte adevărat. Glonţul acela a trecut la un milimetru de carotidă. S-a lovit în os şi a ricoşat. Lucrurile sunt parţial aşa cum au fost descrise. A fost şansa că aveam revolverul în buzunarul stâng şi l-am scos cu mâna stângă. Ofiţerul de poliţie era în faţa mea. Din păcate sau din fericire, scoţând revolverul cu mâna stângă, înainte să-l schimb în mâna dreaptă, ofiţerul s-a repezit şi m-a dărâmat. În final, am reuşit cu mâna stângă să îndrept revolverul spre mine, dintr-un unghi foarte ciudat, de jos, şi încercând să-l protejez şi pe el. Aş vrea să-i mulţumesc acelui ofiţer de poliţie. Îi datorez şi lui faptul că stăm acum de vorbă", a mărturisit politicianul.

Adrian Năstase a povestit cum s-a simţit atunci când şi-a aflat sentinţa şi a clarificat motivul pentru care nu a cerut o graţiere prezidenţială.

"În momentul în care am aflat sentinţa, nu am crezut nici un moment că o asemenea sentinţă ar fi posibilă. Nu perspectiva închisorii m-a afectat cel mai mult, ci umilinţa îndurată după două decenii de muncă. Niciodată nu aş fi făcut o cerere de graţiere către Băsescu. Mi s-ar fi părut o umilinţă şi aş fi preferat să stau oricât în penitenciar. O cerere de graţiere ar fi însemnat recunoaşterea unei vinovăţii pe care eu o resping categoric", a declarat fostul premier.

Condamnarea de care a avut parte i s-a părut extrem de nedreaptă lui Năstase, motiv pentru care liderul PSD a făcut o plângere la CEDO cu privire la acest lucru.

"Consider că, după 2004, a pornit o serie de acţiuni de hărţuire împotriva mea. Au fost deschise vreo 50 de dosare împotriva mea. Opt ani de zile am trăit în permanenţă în zona dreptului penal, în zona DNA-ului. Nu cred că exsită vreo altă ţară care să fi procedat în acest fel, murdărindu-şi propriul trecut. Încă din luna decembrie, am făcut o plângere la CEDO în legătură cu această condamnare", a explicat acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net