Află care este cea mai mare obsesie a lui Piedone şi care este rugăciunea primarului
Citeşte şi:
Care este filmul preferat?
Cristian Popescu Piedone: Vreau să văd "Marea Mahmureală 2". L-am văzut pe primul şi mi-a plăcut. Îmi plac filmele istorice româneşti. Le urmăresc de fiecare dată ca şi când ar fi prima dată.
Dar cartea cea mai iubită?
În copilărie citeam, recunosc. Acum ori îţi iei informaţii de pe internet, rar mai vezi un cetăţean prin bibliotecă. Taică-meu a deţinut recordul la citit, şi la toaletă mergea cu cartea. Citea din orice poziţie. Erau şi alte vremuri. Acum s-a cam diminuat cititul. Cărţile copilăriei au fost cele ale lui Jules Verne, „Cartea Junglei” a fost un deliciu la vremea aceea. La fel şi Poveştile nemuritoare.
Am citit şi Macedonski. În clasa a noua am rămas corigent la limba română şi am memorat toată cartea. Ţin minte şi acum poeziile învăţate. Eram mai zbuciumat atunci, stăteam în ultima bancă şi făcem prostii. Profesoara preda Delavrancea şi întreba, pe fundalul vorbelor lui Ştefan: „Moldova nu e a mea...”, ce se întâmplă cu natura. Şi eu atunci am spus o mică prostie şi mi-a dat nota necesară ca să învăţ cartea toată vara. Vă daţi seama ce am păţit cu ai mei.
Ce parfum folosiţi?
Am toaleta unde îmi ţin parfumurile. Le amestec, niciodată nu miros la fel. Şi le am de la fiu-meu. Ce nu-i place lui îmi aduce mie.
Credeţi în horoscop?
Ca vărsător, mai cred, se mai leagă. Domne, destinul ţi-l faci singur. În fiecare dimineaţă am o simplă rugăciune: Mulţumesc, Doamne! Îndrumă-mi paşii unde consideri tu. Şi îţi mulţumesc pentru tot! Să mă iau după horoscop, după drumul de seară, după ghicitori? Sunt nişte aberaţii. Când crezi în aşa ceva, ai o problemă cu tine însuţi. Fii aşa cum eşti! Nu te mai poţi modela, cel puţin la vârsta mea. Cine mă ia, mă ia aşa cum sunt. Nu pot să zic acum că sunt lordul de la Palatul Buckingham. Formarea structurii tale care pesonaj se face în cei şapte ani de acasă. Îi ai sau nu îi ai. În rest, viaţa şi destinul...
Sunteţi un pasionat colecţionar. Cum aţi căpătat microbul?
Şapte ceasuri are Piedone în biroul de la Primărie
Taică-meu îşi făcea timp sâmbăta sau duminica şi mergea la târgul de vechituri. Îi spunea „Terasa pariziană”, pe strada 11 Iunie. Sute de oameni care schimbau timbre. Mă lua cu el şi am luat microbul acesta. Eu îmi luam foiţe cu fotbalişti. Avea o pasiune pentru ceasuri şi a murit cu o obsesie: cum face să oprească timpul în loc? Asta este şi cea mai mare frică a mea: trecerea timpului. Colecţia este formată o parte din ceasuri numai cu carcasă, o parte merg. Niciunul nu era la ora exactă. Şi pendule la fel...
Am moştenit nişte lucruri frumoase de la părinţii mei. Dacă merg într-un târg de vechituri şi îmi place un şurub ruginit îş cumpăr. Nevastă-mea are o problemă cu mine, că îi aduc ruginituri. Nu eşti un colecţionar de valori, e un microb, sunt lucruri mărunte, raportate la ce vezi astăzi. De ce fac asta? Îmi demonstrează traiul din vremuri, care era mai bun.
În declaraţia de avere am trecut şi colecţia de timbre. Pentru mine nu au preţ. Nu le-aş vinde niciodată şi le voi lăsa moştenire copiilor mei.
De ce v-aţi îndrăgostit de maşinile de epocă?
Când era mic, am fost la clubul de aeromodele de la Casa Pionierilor. În magazinele ceauşiste se găseau avione ruseşti. Am făcut zeci de machete după modelul lor. De acolo pasiunea... Şi taică-meu a avut pasiunea asta, dar prima mea maşină am luată prin 1998, un Mercedes coadă de rândunică, fabricat în 1963. L-am cumpărat cu 200 de dolari. Am luat-o de la un cetăţean, aşa cum era, cu iarba crescută printr-o aripă. A zis bogdaproste că i-am luat-o de acolo.
Cât timp aţi meşterit la ea, să o restauraţi?
Restaurarea unei maşini durează cam trei ani. Mergi pe relaţii, la strung, la vopsitorie. Am căutat şi am făcut nişte praguri foarte solide, dintr-o şină ruginită de tramvai. Mercedes te stimulează să restaurezi pentru că îşi fac reclamă. Pe un far am dat 2 euro sau dolari, nu mai ştiu. Setul de chedere a costat 60 de dolari. A durat trei ani, apoi a venit rândul lui fiu-meu, care e pasionat de maşini americane. Are un Oldsmobile din 1952. Sunt ca nişte bibelouri. Sunt membru în Clubul Român al Maşinilor de Epocă. Aceste vehicule sunt scutite de plata taxelor şi a impozitelor. Pe cartea tehnică scrie vechicul istoric. Altfel nu ţi-ai putea permite să plăteşti impozit raportat la anul de fabricaţie, la gradul de poluare. E o pasiune care, aparent folclorului, nu este costisitoare.
