Ai condus fără rovinietă? Poţi primi amenda şi peste 8 luni!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dacă ai ieşit cu maşina din oraş, trebuie să-ţi cumperi rovinietă. În cazul în care camerele video de supraveghere amplasate pe drumurile şi şoselele din ţară te surprind fără acest document, rişti să fii sancţionat de autorităţi. Nu te culca pe-o ureche! Amenda îţi poate veni acasă şi peste 8 luni!

Dacă mergi cu maşina pe autostrăzi şi drumuri naţionale fără a avea o rovinietă valabilă vei fi amendat, deoarece camerele video de supraveghere aplasate pe şosele te înregistrează, iar apoi eşti verificat.Dacă te gândeşti că poate scapi, ia-ţi gândul, pentru că astfel de camere fixe există în fiecare judeţ, iar numărul acestora ajunge la 74. În cazul în care ai fost surprins circulând fără rovinietă să nu crezi că, dacă nu primeşti imediat amendă, ai fost iertat. Nici vorbă! Amenda îţi poate veni acasă chiar şi după 8 luni de la comiterea faptei.Jurnaliştii avocatnet.ro au încercat să explice pe înţelesul tuturor care e motivul acestei întârzieri.Ei au luat ca exemplu un şofer care a circulat fără rovinietă la 1 ianuarie 2017 şi numai în această zi (el şi-a cumpărat rovinietă a doua zi)  şi au făcut o estimare a perioadei maxime în care amenda ar putea să ajungă la el. Desigur, asta în condiţiile în care şoferul a fost surprins fără rovinietă cu ajutorul camerelor video.

Amenda, aplicată în şase luni şi comunicată în două

Mai întâi, trebuie precizat faptul că o amendă contravenţională poate fi aplicată doar în maximum şase luni de la data săvârşirii contravenţiei respective, a faptei, potrivit legii.Având în vedere exemplul de mai sus, procesul verbal poate fi încheiat inclusiv în ultima zi a termenului de şase luni, adică la 1 iulie 2017. Apoi, există un alt termen legal în care amenda contravenţională trebuie comunicată şoferului.Acesta e de două luni de la data încheierii procesului verbal. Presupunem că formalităţile pentru transmiterea amenzii sunt îndeplinite în aşa fel încât aceasta ajunge efectiv în mâinile şoferului în ultima zi a termenului legal, adică pe 1 septembrie 2017. Concluzia? Din punct de vedere legal, un şofer poate fi informat despre amenda care i s-a aplicat pentru lipsa rovinietei după opt luni de la săvârşirea efectivă a faptei.Atenţie! Circularea fără rovinietă e o contravenţie continuă, termenul pentru aplicarea amenzii, cel de şase luni, începe abia după ce fapta încetează, adică după ce şoferul achită rovinieta. Astfel, în multe cazuri este posibil ca amenda să vină acasă la contravenient chiar şi după opt luni.  

Când se prescrie fapta?

Depăşirea termenului de aplicare sau de comunicare duce la prescrierea faptei şi la imposibilitatea de a mai amenda persoana respectivă. Însă, chiar şi aşa, dacă îţi dai seama că amenda a fost aplicată sau comunicată prea târziu, tot ­trebuie să se adreseze instanţei pentru anularea procesului verbal.Asta înseamnă că şoferul poate contesta procesul-verbal în cel mut 15 zile de la data comunicării, la judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază contravenientul.

Ce amenzi primeşti?

Circularea fără ­rovinietă pe drumurile naţionale, autostrăzi, drumuri expres, dru­muri ­internaţionale, naţionale principale şi secundare se poate sancţiona cu amendă între 250 şi 4.500 de lei. Pentru autoturisme, amenzile sunt între 250 şi 500 de lei.

Unde sunt amplasate camerele de supraveghere video

Pentru a identifica persoanele care nu şi-au cumpărat rovinieta, CNAIR foloseşte în prezent 74 de camere video fixe. Cele mai multe puncte fixe de control sunt pe Drumul Naţional 1 (Timişul de Sus, Sebeş, Vâlcele, Şercaia, Oşorhei, Bărcăneşti/Româneşti), Drumul Naţional 2 (Iacobeşti, Nicolae Bălcescu, Moţca, Mărăcineni), Drumul Naţional 6 (Sânnicolau Mare, Coşoveni, Mehadia, Drăgăneşti Vlaşca) şi Drumul Naţional 15 (Vaduri, Sângeorgiu de Mureş, Gârleni, Călugăreni). Pentru autostrăzi, camerele video sunt la Petreşti (A1), Glina, Feteşti (A2), Gilău şi Snagov (A3). În plus faţă de acestea, mai există alte 14 camere video pentru controlul rovinietei, dar mobile, care sunt împărţite în toată ţara. De regulă, acestea funcţionează în alte locaţii decât acelea unde există deja camere fixe.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net