Ai probleme cu asiguratorii? Aici îi reclami

Ultima actualizare:

    În 78% dintre cazuri s-a stabilit că daunele constatate au fost subevaluate
În 78% dintre cazuri s-a stabilit că daunele constatate au fost subevaluate

Polițele RCA sunt obligatorii pentru mașini, astfel că vrei sau nu tot trebuie să ai de-a face cu asiguratorii. De multe ori, aceștia s-au dovedit a fi incorecți atunci când au fost puși în situația de a deconta reparațiile de daune. Cu o simplă reclamație, făcută la SAL-Fin, problema se rezolvă, dacă ai fost nedreptățit.

Accidentele rutiere sunt la ordinea zilei. O statistică arată că zi de zi au loc în jur de 84 de evenimente pe străzile țării, iar anual cifrele depășesc 30.000.

Șoferii nevinovați ajung astfel la asiguratori, întocmesc dosar de daună, aduc de la service devizul de reparații și așteaptă banii. De cele mai multe ori, dauna este subevaluată.

În această situație, trebuie să te adresezi la SAL-Fin (Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar), care se află în subordinea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), din 2016.

Unde trimiți reclamația

Reclamația o trimiți direct la sediul SAL-Fin (strada Steluței nr. 2, București), prin poştă sau pe mail la office@salfin.ro. Nu te constă nimic, iar unul dintre cei 25 de conciliatori va analiza dosarul și va impune o variantă de soluționare a litigiului.

Anul trecut, au fost depuse 197 de cereri  (82% online) și s-au rezolvat 158 într-o medie de 37 de zile. Majoritatea (98%) a vizat piața asigurărilor.

Probleme cu daunele subevaluate

”Cele mai frecvente litigii soluționate au apărut ca urmare a diferențelor mari dintre sumele propuse de către asigurători în dosarele de daună și calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau constatărilor din unitățile de service, dar și din cauza lipsei de comunicare transparentă a calculelor pe care asigurătorii le fac în stabilirea cuantumului. În acest context, trebuie precizat faptul că, din cazurile soluționate la finele anului trecut, 78% au reprezentat hotărâri emise în favoarea consumatorilor, restul reprezentând cazuri de menținere a situațiilor inițiale. Consumatorii au beneficiat de sume suplimentare în urma soluționării de circa 725.000 lei, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul sumelor primite inițial”, anunță reprezentanții ASF.

În alte cinci cazuri, decizia a fost ca șoferii să continue tranșarea problemei în instanță.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net