Aici mergea cu vacile Florin Cîţu. Sătenii din Tulei-Câmpeni se mândresc cu premierul

Ultima actualizare:
Aşa arată drumurile  de coşmar din  satul Tulei – Câmpeni
Aşa arată drumurile de coşmar din satul Tulei – Câmpeni

În locul în care a copilărit premierul României, Florin Cîţu, un sat situat nu departe de Râmnicu Vâlcea, timpul pare să se fi oprit în loc: drumurile sunt la fel ca în secolul trecut, iar apa curentă reprezintă un vis. Mai mult, ambulanţa şi pompierii nu pot ajunge în timp util pentru intervenţii.

Satul Tulei – Câmpeni, din comuna Goleşti, se află pe drumul dintre Râmnicu Vâlcea şi Curtea de Argeş, şi e răsfirat pe dealuri, cu gospodării aflate la depărtare una de cealaltă, înconjurate de livezi şi păşuni. Aici au trăit bunicii materni ai lui Florin Cîţu şi tot aici au copilărit actualul premier şi fratele său, scrie adevarul.ro. 


    Aşa arată drumurile  de coşmar din  satul Tulei – Câmpeni
Aşa arată drumurile de coşmar din satul Tulei – Câmpeni

Născut la Râmnicu Vâlcea, Florin Cîţu a moştenit, împreună cu fratele său, casa bunicilor, o frumoasă gospodărie în stil românesc, amplasată în vârf de deal şi renovată recent. De asemenea, cei doi fraţi deţin şi un hectar de teren agricol în Goleşti. De când economistul a devenit premier al României, localnicii trag nădejdea că, în sfârşit, au o şansă să nu-şi mai care cumpărăturile şi copiii în spate, când înoată prin noroaie până la genunchi. La Tulei – Câmpeni, drumurile devin impracticabile din cauza precipitaţiilor, iar oamenii speră că nu vor mai muri aşteptând degeaba ambulanţa, care nu poate ajunge la destinaţie. 

«Era un copil cuminte»

Sătenii îşi aduc aminte cu drag de puştiul Florin Cîţu: „Mamă-sa este născută şi crescută aici, în casa aceea frumoasă pe care aţi văzut-o sus, pe deal. Şi el a copilărit tot aici, cu fratele lui. Cât au fost mici, erau mai tot timpul pe aici, cu bunicii, că părinţii lucrau, aveau apartament la Râmnicu Vâlcea. I-am crescut pe amândoi ca pe copiii noştri... Florin era un copil cuminte, băiat crescut la ţară. Venea cu vacile lu’ mă-sa mare pe islaz”, îşi amintesc vecinii bunicilor materni. 

Casa bunicilor, moştenită  de premier şi de fratele său
Casa bunicilor, moştenită de premier şi de fratele său

Sătenii se arată mândri că au dat un om în fruntea ţării, de la care au însă aşteptări mari: „Acum, că e premier, sperăm să nu ne uite, să ne ajute şi pe noi, că suntem amărâţi, nici apă în fântâni nu avem, cărăm cu butoaiele. Nici drumuri, e la fel ca pe timpul lu’ Pazvante Chioru. Toţi care au fost la Primărie au ridicat din umeri, că n-au cum, dar poate ne ajută dânsul”, afirmă localnicii. 

«O mămică a născut în pădure»

Zona e foarte frumoasă, mai ales în timpul verii, dar neajunsurile apar când vremea se răceşte: „Oamenii de aici pot ajunge spre casă ori la serviciu doar prin noroaie. În caz de forţă majoră, ambulanţa şi pompierii nu au acces. Maşinile urcă numai până într-un punct, de acolo toată lumea merge mai departe doar pe picioare. Eu, spre exemplu, mi-am pierdut unul dintre părinţi, pentru că SMURD n-a reuşit să ajungă la timp. Echipajul medical a fost nevoit să vină pe picioare mai bine de jumătate de kilometru”, aminteşte unul dintre oamenii din Tulei - Câmpeni. Acum trei ani, într-o dimineaţă geroasă de iarnă, „o mămică a născut aici, în pădure, la 5.00 dimineaţa, ajutată de alţi consăteni, la  minus 18 grade, aşteptând să sosească ambulanţa”, după cum povesteşte un alt localnic. 


    Casa bunicilor, moştenită  de premier şi de fratele său
Casa bunicilor, moştenită de premier şi de fratele său

Satul fiind pe deal, nici microbuzul şcolar nu poate ajunge să-i ia pe copii, astfel că şi prichindeii de grădiniţă sunt nevoiţi să străbată, dus - întors, până la staţia de autobuz din vale, de la asfalt, în jur de cinci kilometri zilnic, de multe ori prin noroi sau nămeţi. 

Sătenii au făcut sesizări la Primăria Goleşti, de-a lungul anilor, pentru modernizarea drumurilor, dar răspunsurile au fost de fiecare dată aceleaşi: nu sunt fonduri. 

A lucrat un an la Banca Naţională a Noii Zeelande

Florin – Vasile Cîţu (48 de ani) a absolvit Grinnell College din Iowa (SUA), cu specializarea economie – matematică. El a fost economist la Banca Naţională a Noii Zeelenade (ianuarie 2002 - octombrie 2003) şi la Banca Europeană de Investiţii (noiembrie 2003 – decembrie 2004). A lucrat, de asemenea, ca economist – şef la ING Bank. Cîţu deţine, în afara terenului din satul copilăriei şi a unui teren în comuna Voineasa (ambele moştenite), un apartament de 130 de metri pătraţi, cumpărat prin credit, în Sectorul 2 al Capitalei. Are un cont curent de 492.000 de lei şi un credit de 303.000 de euro.

Click! spune

Florin Cîţu (48 de ani) este al doilea prim-ministru pe care-l dă judeţul Vâlcea după Revoluţie. Primul a fost Mugur Isărescu (71 de ani), guvernatorul Băncii Naţionale a României. Acesta a ocupat fotoliul de la Palatul Victoria între 22 decembrie 1999 şi 28 decembrie 2000. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Cruise și Nicole Kidman (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inundatii debite apa jpg
WhatsApp Image 2024 10 05 at 19 57 30 jpeg
toamna unsplash jpeg
Street food in Thailanda (@Shutterstock) jpg
apocalipsa  foto   Shutterstock jpg
Kate Middleton tiara Foto Profimedia jpg
foto1 femeie bani shutterstock 310127312 jpg
fratii menendez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net