Aici va fi «cazat» Cioacă în următoarele două luni

Ultima actualizare:

Magistraţii argeşeni au decis, ieri: arestarea preventivă a lui Cristian Cioacă este legală. Prezent în sala de judecată, poliţistul a ascultat verdictul cu zâmbetul pe buze, aşa cum ne-a obişnuit, chiar dacă, următoarele 60 de zile şi le va petrece în penitenciar. Acum, timp de 21 de zile, Cioacă va sta în carantină, unde va fi evaluat medical şi psihologic.

Apoi va fi mutat în celulă, alături de alţi cinci „colegi", dar, deşi va avea parte de un program strict, nu va duce lipsă de nimic. Poate citi presa, poate primi patru vizite de la familie pe lună şi poate vorbi la telefon cu cine doreşte, zilnic, timp de un sfert de oră. Va putea primi câte zece kilograme de alimente pe lună, plus încă şase kilograme de fructe şi 20 de litri de apă minerală şi băuturi răcoritoare.

Încă din prima zi, adică miercuri, Cioacă a fost vizitat de avocată, dar şi de cumnatul său. Este de aşteptat ca rudele să-i aducă şi copilul la vorbitor, pe Patrik (8 ani), având în vedere că băieţelul şi-a văzut tatăl şi când acesta se afla în arest la Bucureşti.

Cioacă a fost trimis în judecată, miercuri, pentru uciderea Elodiei Ghinescu. Procurorii au stabilit că poliţistul a bătut-o pe avocată, a omorât-o şi apoi a tranşat-o în cadă, toate acestea în timp ce fiul lor, atunci în vârstă de 2 ani şi opt luni, se afla în acelaşi apartament. Primul termen al procesului a fost stabilit pe 4 martie. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image