Ale cui sunt Babele şi Sfinxul?

Ultima actualizare:

    Primarii din două judeţe se ceartă în instanţă pentru ele
Primarii din două judeţe se ceartă în instanţă pentru ele

Babele şi Sfinxul au ajuns să fie motiv de ceartă între două primării din judeţele Dâmboviţa şi Prahova. Fiecare susţine sus şi tare că celebrele monumente ale naturii se află pe teritoriul administrat de ele. Nimeni nu vrea să renunţe, astfel că disputa a ajuns în instanţă.

„Din toate timpurile, Babele si Sfinxul au apartinut oraşului Busteni!”, susţine viceprimarul Nae Savel. Dar e contrazis de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa: „Cele două monumente sunt simbolurile judeţului Dâmboviţa şi nu avem cum să renunţăm la ele”.

Conflictul nu este de ieri, de azi, şi nici nu-i de mirare! Cine nu şi-ar dori să fie stăpân peste Sfinxul de pe vârful căruia poţi vedea întreaga Românie? Sau peste Babele, despre care legenda spune că ar fi fost, pe timpuri de mult apuse, însufleţite de viaţă? Legendele sunt bune de povestit la ceas de seară, dar realitatea secolului 21 este alta! Se pare că edilii din Dâmboviţa şi din Prahova, tari ca stâncile de pe Babe, se bat între ei dintr-un alt motiv!Sunt voci care spun că adevărata dispută nu este pentru Babele şi Sfinxul de pe platou, ci pentru  văile care sunt mine de aur pentru cei care vor să investească în domeniile schiabile.


    Babele şi Sfinxul se află între Dâmboviţa, Prahova şi Braşov
Babele şi Sfinxul se află între Dâmboviţa, Prahova şi Braşov

Văile din zonă, adevăratele «comori»

Or fi fost Babele şi Sfinxul ale dacilor, dar acum trebuie să fie ale unui singur judeţ! Iar soarta lor va fi decisă nu de zei, ci de judecători! Până una alta, în manualele de geografie, elevii învaţă despre Sfinx şi despre Babele astfel: Două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, Sfinxul şi Babele, se află în Parcul Naţional Bucegi situat în partea estică a Carpaţilor Meridionali, cu o suprafaţă de 32.497 ha desfăşurată pe teritoriul administrativ a trei judeţe: Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. O jumătate din această suprafaţă este cuprinsă pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, iar cealaltă jumătate este împărţită aproximativ egal între judeţele Prahova şi Braşov”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net