Alegeri locale 2020. Guvernul decide joi 8 măsuri anti-Covid ce vor fi luate în campania electorală

Ultima actualizare:

    Campania electorală începe vineri, 28 august, și se încheie pe 27 septembrie 2020
Campania electorală începe vineri, 28 august, și se încheie pe 27 septembrie 2020

Alegeri locale 2020. Campania electorală aferentă alegerilor locale 2020 începe vineri, 28 august, iar măsurile anti-Covid, vor fi aprobate în ședința de Guvern de joi.

Cabinetul Orban urmează să aprobe, în şedinţa de joi, modificarea Anexelor 2 şi 3 la Hotărârea de Guvern 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august, în vederea completării actului normativ cu măsuri de protecţie sanitară pe perioada campaniei electorale, precum şi pentru redeschiderea restaurantelor, transmite Agerpres.

Ce obligații au organizatorii de evenimente și întruniri politice

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale, se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, emis în temeiul articolului 71 alineat (2) din Legea 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri:

  • efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
  • menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
  • afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
  • în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20 şi a duratei acestora la maximum 2 ore;
  • în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;
  • în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;
  • în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2;
  • aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
daniel david ubb fb jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
cafea turceasc ibric jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net