Alegeri parlamentare 2020. Calendar. Principalele repere

Ultima actualizare:

    Alegerile parlamentare 2020 au intrat în linie dreaptă
Alegerile parlamentare 2020 au intrat în linie dreaptă

Calendarul alegerilor parlamentare 2020 începe vineri, pe 6 noiembrie, odată cu startul campaniei electorale. Aceasta se va încheia cu o zi înainte de vot, adică pe data de 5 luna viitoare. Iată și alte date care te-ar putea interesa!

Calendarul alegerilor parlamentare 2020. Principalele repere

Hotărârea privind calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor parlamentare 2020 a fost publicată în data de 4 septembrie în Monitorul Oficial. Hotărârea a intrat în vigoare trei zile mai târziu, în data de 7 septembrie. Potrivit documentului, campania electorală începe pe 6 noiembrie şi se încheie pe 5 decembrie, la ora 7,00, iar votarea are loc pe 6 decembrie, între orele 7,00 şi 21,00. Iată principalele repere:

  • 9 septembrie - au fost desemnați judecătorii în Biroul Electoral Central;
  • în termen de 5 zile de la înfiinţarea Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de 15 septembrie - a fost depus la BEC protocolul de constituire a alianţelor electorale;
  •  

CITEȘTE ȘI: Elena Băsescu va candida la alegerile parlamentare 2020. Vrea să fie deputat de Constanța

  •  
  • 7 octombrie - a fost termen limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării;
  • 22 octombrie - a fost termenul limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente în circumscripţiile electorale din ţară;
  • 30 octombrie - s-au imprimat buletinele de vot prin corespondenţă pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate;
  • 2 noiembrie - a fost constatată rămânerea definitivă a candidaturilor pentru circumscripţiile electorale din ţară;
  • 4 noiembrie - a fost stabilită ordinea candidaţilor pe buletinele de vot în circumscripţiile electorale din ţară;
  • 6 noiembrie -  a început campania electorală;
  • 3 decembrie, ora 24,00 - depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă;
  • 5 decembrie, ora 7,00 - încheierea campaniei electorale
  • 6 decembrie, ora 7,00 - începerea votării
  • 6 decembrie, ora 21,00 - încheierea votării.
  •  

CITEȘTE ȘI: Marcel Pavel şi Sanda Ladoşi candidează la parlamentare



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Peste, Mihaela Bilic, foto Shutterstock, Facebook jpg
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
vera webp
Pantone Color Institute jpeg
crima pexels jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net