Alertă în Europa. Nouă oameni au murit după ce au mâncat porumb
Aveți grijă de unde cumpărați mâncarea. Nouă oameni au murit în Europa infectați cu bacilul listeria. Infecția s-ar fi produs după ce au mâncat porumb congelat la o fabrică din Ungaria.
Aveți grijă ce și de unde cumpărați alimente sau unde mâncați când sunteți în străinătate!
Autoritățile europene au emis o alertă sanitară, după ce nouă oameni au murit infectați cu bacilul listeria. Infecția s-ar fi produs după ce au mâncat porumb congelat de la o fabrică din Ungaria. Potrivit Autorității Europene pentru Siguranța Alimentelor (EFSA), în total, din 8 iunie, au fost raportate 47 de cazuri de îmbolnăvire în 5 state europene: Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda și Suedia.
Se crede că sursa contaminării este o fabrică de ambalare a porumbului din Ungaria. Inițial, experții susțineau că este vorba doar despre porumbul congelat care ar fi infectat, dar s-a dovedit că în 2016 și 2017, aceeași bacterie a fost descoperită și la alte legume congelate de la aceeași fabrică.
La sfârșitul lunii iunie, ca măsură de siguranță, autoritățile sanitare din Ungaria au spus că interzic importul de legume congelate ale acestei fabrici.
Autoritățile din țara noastră ne asigură că astfel de produse nu sunt vândute în țara noastră și că nu a apărut nici un caz suspect de îmbolnăvire.