Alertă! Ne atacă insectele şi şerpii

Ultima actualizare:

Albinele, ţânţarii, păianjenii, căpuşele şi şerpii au luat-o razna din cauza arşiţei prelungite şi a secetei. Au devenit agresive şi au rănit mai multe persoane peste tot în ţară. Oamenii au ajuns la spital cu reacţii alergice severe în urma muşcăturilor.

Este unul dintre cei mai fierbinţi ani din ultimul secol. Soarele nemilos a uscat pământul şi culturile, iar oamenii se uită în zadar pe cer să vadă nori aducători de ploaie. Suferă, deopotrivă, oamenii, animalele şi insectele. Din toată ţara vin veşti despre persoane muşcate de albine înnebunite de căldură, de ţânţari agresivi, de căpuşe, păianjeni şi chiar de şerpi.

  • VASLUI. Temperaturile ridicate din ultimele trei zile au zăpăcit albinele, iar spitalele din Bârlad s-au confruntat cu multe cazuri de persoane care au suferit reacţii alergice severe, ca urmare a înţepăturilor suferite, scrie monitoruldevaslui.ro. „Prezenţa oamenilor în preajma albinelor, dar şi a altor insecte care pot provoca prin înţepăturile lor reacţii alergice, este interzisă în această perioadă. Se recomandă atenţie foarte mare la viespi, care obişnuiesc să îşi facă cuiburi prin burlane sau poduri. Înţepăturile lor pot provoca chiar şoc anafilactic, dacă victimele sunt alergice la înţepături”, a precizat unul dintre medicii specialişti ai Spitalului de Urgenţă din Bârlad, citat de aceeaşi sursă. ”Din cauza căldurii şi mai ales a secetei, albinele pot fi agresive. Aceste insecte sunt sălbatice şi îşi apără teritoriul. Au fost cazuri în zone unde seceta este extremă”, ne-a explicat Adrian Vintilă, de la Asociaţia Pro Apicultura Buzău.
  • GORJ. Localnicii spun că au fost atacaţi din senin de albine pe când erau pe câmp, iar câţiva au ajuns la spital în şoc anafilactic, scrie gorjeanul.ro. Un caz a fost foarte grav şi nu a mai putut fi salvat. A ajuns pe mâna medicilor  cu tensiunea scăzută, faţa umflată, vărsături şi dificultăţi în respiraţie. Şi ţânţarii atacă mai mult în această vară. Numărul lor este din ce în ce mai mare, chiar dacă în municipiul Târgu-Jiu autorităţile au efectuat chiar dezinsecţie aeriană, scrie gorjeanul.ro. În această zonă, unde nu a plouat de mult timp, multe persoane au fost muşcate de căpuşe, rana fiind foarte periculoasă dacă nu este tratată corespunzător. Specialiştii recomandă persoanelor care stau un timp îndelungat în zone cu iarbă înaltă să poarte pantaloni lungi, şosete şi bluze cu mânecă lungă.
  • SATU MARE. De cum a apărut canicula, zeci de persoane s-au prezentat la spital, muşcate de insecte. În şapte cazuri a fost vorba de căpuşe, iar alte cinci persoane au reclamat reacţii alergice după înţepături de insecte, scrie informatiazilei.ro.
  • BRAŞOV. Căpuşele şi păianjenii sunt foarte agresivi şi la munte. „Vara asta am înregistrat o cazuistică extrem de bogată legată de înţepăturile de insecte, ţânţari, albine, căpuşe şi păianjeni. Este un fapt cert că insectele au devenit foarte agresive, indiferent de locul unde se află – oraş, păşune sau pădure. În perioada aceasta caniculară, au fost foarte, foarte multe cazuri de muşcături de căpuşe. Dar cele mai veninoase şi periculoase muşcături au fost cele de păianjeni, în număr mai crescut decât în alţi ani”, ne-a explicat prof. Alexandru Oanţă, renumit medic dermatolog din Braşov.
  • SUCEAVA. O fată în vârstă de zece ani, o femeie de 43 de ani şi un bărbat de 31 de ani au fost muşcaţi de şerpi în ultimele zile, scrie Mediafax. Femeia din Dorna Cândrenilor a fost muşcată, duminică, de un şarpe la un deget al mâinii stângi şi spune că reptila a fost atât de rapidă încât abia a zărit-o înainte de atac. A ajuns la Spitalul de Urgenţă Suceava, odată cu un bărbat de 31 de ani din comuna Iacobeni, muşcat de o viperă la piciorul stâng şi cu o fetiţă de zece ani care a fost muşcată de un şarpe de gamba dreaptă. Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Tiberius Brădăţan, a declarat că cei trei pacienţi sunt în afara oricărui pericol, după ce li s-a administrat ser antiviperin, scrie aceeaşi sursă.

Ne vom topi la soare!

Meteorologii anunță că azi și mâine vor fi peste 35 de grade în toată țara, chiar și 37 de grade în sudul țării. Este posibil ca această avertizare de ”cod galben” de caniculă să fie prelungită.

«Ţânţarii ne-au făcut praf în Deltă»

Înnebuniţi după pescuit, Alex şi Liviu au ajuns în această vară toridă, pentru prima oară, în Delta Dunării. Ei s-au cazat într-o pensiune rustică din Crişan, pe Braţul Sulina. Cei doi tineri din Bucureşti au petrecut câteva zile de vis pe Dunărea Veche, unde au dat la peşte cât e ziua de lungă. “Am prins caraşi dolofani, am prins şi ştiucă, am făcut grătar pe malul canalului, totul a fost la superlativ”, povesteşte, entuziasmat, Alex. “Singurul inconvenient îl reprezintă ţânţarii. Dacă te prinde ora 20.30 pe baltă, e prăpăd. Ţânţarii dau buzna după apus şi te fac praf”.  Nici Liviu n-a scăpat de atacul insectelor: “Am avut la noi două tuburi de Autan, dar degeaba. Ne-au pişcat şi prin cămaşă, şi prin tricou, sunt flămânzi şi vin roiuri-roiuri. Am înţeles că, din cauza caniculei, în vara asta au fost mai agresivi decât în anii trecuţi. De-acum ştim lecţia: cum se înserează, o să plecăm de la pescuit, ca să evităm ţânţarii”. Deşi s-au întors de o săptămână acasă, Alex şi Liviu au şi acum semne, pe picioare, de la înţepăturile insectelor. “Ne-am tot scărpinat şi au rămas răni, dar trec. Oricum ne vom întoarce în Deltă, e cel mai frumos loc din România”, zâmbeşte Alex.

În Iran s-au resimțit 73 de grade Celsius


    Oamenii suferă cumplit  din cauza călduriiFoto: AFP
Oamenii suferă cumplit din cauza călduriiFoto: AFP

Un val de căldură extremă s-a abătut de mai multe zile asupra Orientului Mijlociu. În Bandar Mahshahr, un oraş din Iran cu 100.000 de locuitori, de pe malurile Golfului Persic, s-a înregistrat recent temperatura de 73 de grade Celsius. Este vorba de temperatură resimţită, care combină temperatura aerului cu umiditatea crescută în zilele de vară din cauza apropierii de mare. Temperatura de foc înregistrată în Bandar Mahshahr se apropie de cea mai ridicată temperatură resimțită vreodată pe Terra, care a fost de 81 de grade Celsius şi a fost măsurată în localitatea Dhahran din Arabia Saudită la 8 iulie 2003. Nu numai Iranul se confruntă cu cele mai înalte valori termice întregistrate vreodată. Şi în Irak, temperatura a atins 50 de grade Celsius, la umbră, paralizând oraşe întregi. Guvernul de la Bagdad a fost obligat să acorde patru zile libere pentru toţi cetăţenii după ce opt zile la rând temperaturile au depăşit 49 de grade Celsius. Recordul absolut de temperatură s-a înregistrat în 2012 în Kuweit, 53,6 grade Celsius.

Un supertaifun face să tremure Asia

Oamenii suferă cumplit  din cauza căldurii
Oamenii suferă cumplit din cauza căldurii

Un imens taifun se îndreaptă spre Japonia, China şi Taiwan după ce a devastat un grup de mici insule din Oceanul Pacific.   Soudelor este cel mai puternic ciclon tropical de după supertaifunul Hagupit, din decembrie 2014, care a făcut prăpăd în Filipine. Format din cauza supraîncălzirii Pacificului, taifunul a atins miercuri categoria 5, maximul pe scara Saffir-Simpson, şi se îndreaptă în direcţia vest-nord-vest cu viteza de 20 de kilometri pe oră. Există temeri că ciclonul monstruos ar putea să facă zeci de morţi şi pagube de sute de milioane de dolari. Se aşteaptă ca furtuna deosebit de puternică să lovească mâine Taiwanul şi China două zile mai târziu.

Arde California!

Taifunul a devastat  un grup de insule
Taifunul a devastat un grup de insule

Pompierii din California (vestul SUA) se confruntă de 5 zile cu cele mai grave incendii pe care statul american le-a cunoscut în ultimele decenii. Peste 9.000 de pompieri, dintre care unii veniţi din statele Nevada şi Colorado, se luptă cu flăcările care au devorat vegetaţia de pe 54.000 de hectare. Peste 13.000 de persoane au fost îndemnate de autorităţi să-şi părăsească locuinţele din cauza incendiilor. Seceta a favorizat extinderea celui mai mare incendiu , numit “Rocky fire”, la nord de San Francisco. Focul a distrus deja cel puţin 24 de case, iar alte câteva mii sunt ameninţate de flăcările nimicitoare. Incendiile au cuprins canioane şi dealurile de pe coasta Redwood, o regiune forestieră plantată cu sequoia.

28 de morţi, din cauza inundaţiilor

Focul a distrus deja 24 de case
Focul a distrus deja 24 de case

Cel puţin 28 de persoane au murit ieri în centrul Indiei după ce două trenuri au deraiat din cauza ploilor puternice din sezonul musonic care au inundat şinele de cale ferată. Accidentele s-au petrecut în apropiere de un pod din districtul Harda din Madhya Pradesh (centrul ţării) chiar înainte de miezul nopţii. Unul din trenuri circula dinspre Mumbai spre Varanasi şi celălat venea din sens opus. Deraierea acestora s-a produs la câteva minute una de cealaltă. Supravieţuitorii au povestit groaza prin care au trecut. Mulţi dintre ei dormeau în momentul în care s-au produs accidentele. Ei au spus că au trebuit să înoate până ce au ieşit din vagoanele care au fost inundate de viitură după ce râul Mochak a ieşit din matcă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net