Alexandra, fiica lui Cornel Penescu, implicată într-un accident violent în Pitești

Ultima actualizare:
Trei mașini au fost implicate în accident
Trei mașini au fost implicate în accident

Alexandra Penescu, fiica lui Cornel Penescu, fost finanțator al echipe de fotbal FC Argeș, a fost implicată într-un accident de circulație. Din fericire, tânăra de 25 de ani nu a suferit răni, ci era doar în stare de șoc în momentul în care au ajuns ambulanțele la fața locului. Alexandra Penescu este prezentatoare la Argeș Tv.


    Cornele Penescu este tatăl Alexandrei și fostul finanțator al lui FC ArgeșFoto: arhivă Click!
Cornele Penescu este tatăl Alexandrei și fostul finanțator al lui FC ArgeșFoto: arhivă Click!

„Un bărbat de 36 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe strada Negru Vodă din Piteşti, din direcţia Bascov către Centru, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit, iniţial, un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 42 de ani, din Bascov, apoi un alt autoturism condus, tot din sens opus, de o femeie de 25 de ani (Alexandra Penescu- n.r.), din Bascov. În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism (42 de ani) şi pasagerul din primul autoturism (un bărbat de 30 de ani, din Câmpulung) au fost transportaţi la spital cu traumatisme şi contuzii”, a informat Poliţia Argeş, conform argesulonline.ro.

Cornele Penescu este tatăl Alexandrei și fostul finanțator al lui FC Argeș
Cornele Penescu este tatăl Alexandrei și fostul finanțator al lui FC Argeș


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Bolojan, ședință de Guvern FOTO gov.ro
boats 7359055 1280 jpg
Economii  Foto Freepik com jpg
Vasi Radulescu, foto arhiva, Shutterstock jpg
balci din dobrogea anii 1900 jpg
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2097 jpg
winter 3403737 1280 jpg
scottish fold freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net