Alina Gorghiu, cafea de racolare cu Denise Rifai

Ultima actualizare:

    Alina Gorghiu și Denise Rifai ar putea deveni colege de partid (Foto: Facebook/Alina Gorghiu)
Alina Gorghiu și Denise Rifai ar putea deveni colege de partid (Foto: Facebook/Alina Gorghiu)

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, este aproape de un transfer „de senzație” în partid, iar primul pas s-a concretizat în cursul zilei de ieri. Liderul liberalilor a mărturisit pe Facebook că a făcut primii pași în vederea cooptării în partid a jurnalistei Denise Rifai (Realitatea TV). Cele două au băut cafea și s-au fotografiat împreună.

Alina Gorghiu vrea oameni bătăioși în PNL după retragerea lui Vasile Blaga și a arătat cu degetul spre două femei: jurnalistele Denise Rifai și Simona Gherghe. Liderul PNL vrea să convingă electoratul cu pretendenți noi și fără dosare penale, la alegerile parlamentare din această iarnă. Ieri, Alina Gorghiu s-a întâlnit cu Denise Rifai pentru a-i propune să se alăture cauzei politice a PNL. După fotografiile postate de Gorghiu pe contul ei de socializare am putea zice că au vorbit aceeași limbă.

„Şi a fost şi cafeaua cu Denise... Ştiu, selfie-urile nu sunt punctul meu forte, dar am fler la oameni puternici şi bătăioşi!”, a scris Gorghiu pe Facebook. Dacă e să dăm crezare celor spuse de ea, urmează întâlnirea cu Simona Gherghe (Antena 1). Însă, realizatotarea emisiunii „Acces direct” a răspuns déjà de la distanță că nu e interesată să intre în politică deocamdată.

Alina Gorghiu a provocat un val de discuții pe rețelele sociale după ce a declarat că ar face echipă bună cu jurnalistele mai sus menționate. Reacția susținătorilor Partidului Național Liberal nu a fost pe măsura așteptărilor ei. „Pe Alina Plugaru la ce minister o s-o propuneți?”, s-a întrebat un utilizator.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
FOTO Facebook / Nicușor Dan
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
el nino noaa reanalysis ecmwf data temperature anomaly cold united states canada summer pattern png
8 motive secrete pentru care se cearta barbatii 696x392 jpg
Spania  Foto Pixabay (4) jpg
germany traffic sign jpeg
Donald Trump FOTO EPA EFE jpg
Astypalaia greece jpg
image
image