Am aflat secretul! Cum a rezistat Emil Boc să bată toba 9 ore în galerie la Fed Cup

Ultima actualizare:
Pe vremea când era premier, Emil Boc își lucra mușchii brațelor la o sală de fitness de pe Calea Victoriei
Pe vremea când era premier, Emil Boc își lucra mușchii brațelor la o sală de fitness de pe Calea Victoriei

Emil Boc a coborât cu toba de gât din autocarul care a adus, sâmbătă, galeria României în Cehia, la Ostrava, iar duminică seara, cu degetul badandaj și aproape fără voce, primarul Clujului a promis că va repeta figura în Franța, la meciul din semifinalele Fed Cup. Cum a rezistat Boc să bată toba nouă ore în galerie? Simplu, și-a lucrat înainte bicepșii la sală.

Poate că unii au ridicat o sprânceană, a neîncredere, iar alții au ridicat două, a mirare, când l-au văzut în weekend pe primarul Clujului, Emil Boc, bătând cu entuziasm toba la Ostrava, în galeria echipei României de Fed Cup. Și nu câteva minute, pentru niscaiva fotografii cu bătaie electorală, ci ore în șir, două zile, până la victoria finală.


    Obosit și cu degetul bandajat, dar fericit pentru calificare, așa a terminat Emil Boc deplasarea la Ostrava, Cehiafoto: arhivă personală/Facebook/Emil Boc
Obosit și cu degetul bandajat, dar fericit pentru calificare, așa a terminat Emil Boc deplasarea la Ostrava, Cehiafoto: arhivă personală/Facebook/Emil Boc

Atât de dedicat, încât fetele din echipă i-au oferit consultanță pentru reducerea bătăturilor. Căci cine, dacă nu o jucătoare de tenis, să știe mai bine ce trebuie să faci ca să limitezi durerile și să reziști până la capăt, ore istovitoare, în care nici fanilor de acasă nu le-a fost prea ușor în fața televizorului, cu mâna pe halba de bere, nu pe un băț pentru tobă.

Nouă ore au jucat Simona, Miki, Monica și Irina la Ostrava, cel puțin tot atât a bătut toba și domnul Boc. România a învins Cehia, deținătoarea trofeului, a avansat în premieră în semifinalele competiției, domnul Boc a ridicat în aer degetul bandajat și a promis că le va susține pe fete și în meciul cu Franța.

Iar noi toți am rămas cu mirarea unde a încăput atâta forță în acest lider de galerie cu pedigree, fost premier al României, lider de partid și în prezent primar al Clujului. Căci nu prea se potrivește ce-am văzut în tribunele de la Ostrava cu imaginea liderului de galerie cât un munte, stăpân al tobei cu brațul de fier.

Emil Boc trăgea de fiare la sală pe vremea când era premierul României

Și totuși, un detaliu din stilul de viață al lui Emil Boc, dezvăluit de Click! pe vremea când acesta era premier, dar dat repede uitării, ar putea lămuri misterul. Primarul Clujului, așa mic de stat cum îl vedeți, are mare grijă de sănătatea lui fizică, iar pe vremea când era prim ministrul României își lucra la sală fix mușchii folosiți acum intens în galeria de la Ostrava.

Obosit și cu degetul bandajat, dar fericit pentru calificare, așa a terminat Emil Boc deplasarea la Ostrava, Cehia
Obosit și cu degetul bandajat, dar fericit pentru calificare, așa a terminat Emil Boc deplasarea la Ostrava, Cehia

În 2010, Emil Boc își făcuse un obicei din trasul de fiare la sala de forță. La început la o sală mai izolată, din cartierul studențesc Regie, apoi, când programul prea încărcat de la Guvern nu i-a mai permis să piardă timp prețios pe drum, la sala de fitness a unui hotel de pe Calea Victoriei. Acolo, seara târziu, după ce termina treaba la Palatul Victoria, serios cum îl știm, Boc lucra intens la aparate. Flexii pentru bicepși și extensii la helcometru pentru mușchiul trapez. Și ne mai mirăm că a reușit să bată toba două zile în weekend la Ostrava, în galeria echipei României de Fed Cup?

Acum, am vrea noi să glumim și să spunem că, după două zile de bătut toba, Emil Boc nu va mai putea semna o săptămână acte oficiale, dar la o primărie modernă ca a Clujului, suntem siguri că această problemă a fost de mult rezolvată.

Citește și:

Simona Halep: ”Anul acesta dau totul pentru Fed Cup”

5 secrete ale „miracolului de la Ostrava” produs de echipa de Fed Cup a României

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net