Am mers 256 km cu 33 de lei, la Naşu’

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Degeaba scrie presa despre ei. Degeaba îi „ridică" DNA-ul pentru şpăgile pe care le încasează în trenuri. Naşii sunt Naşi şi fac legea pe calea ferată.

Iau mită la greu şi se supără când sunt prinşi. De multe ori sar şi la bătaie. Dacă le întârzie salariul fie şi cu o zi, ei rezolvă repede problema: împreună cu şefii sindicalişti o pun de o grevă generală. Chiar dacă asta afectează mii de călători care nu mai ajung la serviciu.

Ministerul se plânge că nu vin bani la buget şi, judecând după numărul mic de bilete vândute, decide să mai "scurteze" trenurile cu câteva vagoane. Că nu e circulată ruta, spun ei. În realitate, în vagoane se circulă claie peste grămadă, iar explicaţia biletelor nevândute la case se găseşte în buzunarele Naşilor. Naveta pe şpagă a fost şi rămâne tradiţie în România.

Din cauza controlului civil, Naşii au  fost reticenţi când le-am arătat banii

simeon stalpnicul png

Doi reporteri Click! au parcurs zilele trecute cu Naşu' 256 de kilometri, iar pentru rutele alese, cu Regio şi InterRegio, am plătit doar 33 de lei. Extrem de convenabil, având în vedere că pentru biletele de tren ar fi trebuit să scoatem din buzunare aproximativ 100 de lei. Culmea, toţi controlorii pe care i-am întâlnit s-au mulţumit cu mita şi nu s-au codit să ia banii nici când au avut supracontrol de la minister.

După ce a supravegheat supracontrolul, Naşul a revenit pentru şpagă

simeon stalpnicul png

„Nu te-au văzut civilii? Ai scăpat ieftin. Cred că nu a fost ăla înalt atent, că nu scăpai neamendat. Ăla e dat dracu, te dădea jos din tren. Acum, că ai scăpat, dă şi tu de o atenţie, ceva! Măcar 5 lei", ne-a abordat unul dintre controlorii de pe ruta Ploieşti. Cu doar câteva clipe înainte, respectivul a refuzat să ia banii, motivând că e supracontrol şi "civilii" ne vor tăia oricum bilet cu suprataxă.

După ce şi-a luat toate măsurile de precauţie, controlorul a luat banii

simeon stalpnicul png

09.40.Ne-am urcat în trenul Regio 5081 Bucureşti Nord - Ploieşti Sud. Pentru această rută, preţul tocmit cu Naşu a fost de doar 2 lei, în loc de 7,30 lei, cât ar fi costat biletul.

Controlorul ne-a chemat pe culoar ca să ia “atenţia“

simeon stalpnicul png

11.45.Pe traseul Ploieşti Sud - Mizil, am avut parte de control civil. Deşi Naşii au ezitat să ia banii când ne-am urcat în tren, după efectuarea supracontrolului au revenit să-şi ridice dreptul: 5 lei. Totuşi, Naşul a fost foarte precaut şi ne-a chemat pe culoar ca să-i dăm "atenţia". Pe această rută un bilet costă 14,20 la InterRegio.

13.20.Drumul de la Mizil la Buzău nu ne-a costat nimic. Controlorii au uitat să îşi facă rondul. Am putut astfel să dăm o ţeapă de 14,20 lei, preţul biletului, fără să ne mustre prea tare conştiinţa.

Unul dintre Naşi, imediat după ce a luat banii

simeon stalpnicul png

14.00.Ne-am urcat în trenul de rang Regio cu plecare de la Buzău înspre Bucureşti. Până la Ploieşti, Naşii au refuzat categoric să ne ia banii. Nu ştiau dacă au sau nu supracontrol pe traseu. Dar nici amendă nu ne-au dat, ca să-şi lase loc de şpagă. Pentru că a fost "linişte", ne-au lăsat să dăm cât considerăm de cuviinţă. I-am mulţumit cu 26 de lei, pentru două persoane. Biletele ar fi costat 35 de lei.

«Naşii» luau şpăgi de 100.000 de euro pe zi

Cea mai mare acţiune a procurorilor împotriva corupţiei din CFR a avut loc în luna octombrie a anului trecut. Atunci, sute de controlori şi inspectori feroviari au fost săltaţi de oamenii legii. Şpaga mergea de la controlorii de tren până la directorii de Regionale, iar sumele adunate zi de zi de "naşi" erau fabuloase: 100.000 de euro.

"După socotelile noastre, pierderile cauzate de călătorii care merg fără bilet sunt în jurul a 35 de milioane de euro pe an, adică aproape 100.000 de euro pe zi", declara la momentul respectiv, fostul directorul CFR, Ştefan Roşeanu.

În 2009, reporterii Click! s-au  plimbat cu Naşu' prin toată ţara

Reporterii Click! au străbătut 1.177 de kilometri cu trenul, în 2009, bazându-se exclusiv pe şpagă. În 33 de ore petrecute pe drum au încercat „mâna" controlorilor, atât în trenurile Personale, cât şi în Acceleratele de la acea vreme.

Nici unul dintre controlorii şpăgari nu a fost tras la răspundere. Mai mult, reporterul Click! a fost snopit în bătaie într-un compartiment de tren, din pricina articolelor negative la adresa CFR. Controlorii l-au bruscat şi lovit în repetate rânduri, nu singuri, ci cu ajutorul poliţiştilor de la "Transporturi Feroviare".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net