Amănunte istorice despre căsnicia Regelui Carol cu Regina Elisabeta
Anul 1869 începea pentru Prințul Carol într-o atmosferă tensionată. Liberalii, în frunte cu Brătianu și cu C.A. Rosetti, aflați în Opoziție, deveneau din ce în ce mai agitați. Își doreau cu orice preț să îi arate lui Carol că fără ei nu se poate. Brătianu era prea pătimaș și își pierduse orice urmă de obiectivism. Dizolvarea Camerelor era inevitabilă.
Dar, anul 1869 a adus un eveniment important în viața Prințului Carol: căsătoria cu Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, viitoarea Regină Elisabeta, devenită în 1881 prima Regină a României după ce țara noastră a fost recunoscută drept regat atât de Înalta Poartă cât și de Puterile Centrale, după Războiul de Independență de la 1877.
10 mai este Ziua Regelui. Este ziua în care, în 1866, Carol Hohenzollern Sigmaringen a sosit în România și avea să schimbe fundamental fața țării noastre. Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit și, conform Constituției, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română.
Trei ani mai târziu, așadar în 1869, Carol împlinea 30 de ani iar pe 15 noiembrie avea să o ia de soție pe Elisabeta zi Wied la Palatul din Neuwied. Un an mai târziu avea să se nască unicul copil al familiei regale, Principesa Maria. Logodna de la Koln, dintre cei doi, era descrisă de Regină în Jurnalul său care a fost publicat în Germania.
Când i-a cerut mână Elisabetei, Carol nu a rămas decât o oră și jumătate
Într-o lungă scrisoare de felicitare pe care i-a trimis-o fiului său la 15 aprilie 1869, Prințul Carol Anton o zugrăvește pe Regina Elisabeta în cele mai frumoase culori, încurajându-și fiul să își unească destinele cu Elisabeta.
“E desigur superioară sub raportul cunoașterii lumii, a științei. Ea e drăguță, plăcută și fizionomia ei arată bunătatea inimii sale. E foarte cultă și chiar excepțional de bine înzestrată. Prințesa excelează și în cunoașterea limbilor. Ea vorbește la perfecție franceză și engleză. Instrucția ei e, cum s-ar zice, universală.”
Regina Elisabeta a României se semna cu Carmen Sylva. Este pseudonimul sau literar sub care a scris numeroase lucrări. Regina Elisabeta: poetă, eseistă, inițiatoare de acțiuni caritabile. Regină Mamă.
El era un bărbat rece și calculat, iar Regina părea a fi o visătoare. Mai tânără cu 4 ani decât Regele Carol, Regina a fost mai mult decât “un ecou” al soțului său și, în operă literară a celei care se semna cu Carmen Sylva se poate constată o idealizare a Regelui Carol.
Atunci când i-a cerut mână Elisabetei, Carol nu a rămas decât o oră și jumătate cu ea. A venit special de la Paris și trebuia să se întoarcă de îndată. Dar i-a lăsat o fotografie.
“Avea o privire încruntată și la care nu mă puteam uita fără spaimă. Mă gândeam: << Dacă o fi să mă privească tot așa, eu mor. >> Eram logodiți de patru săptămâni și nu-l puteam ascultă fără să tremur. Abia în față altarului m-am liniștit de tot.”
Primii ani ai căsniciei au fost dificili, confundându-se cu criza tronului românesc cauzată de războiul dintre Franța și Germania. În plină revoltă politică internă între liberalii radicali și conservatori, amenințat cu abdicarea, Regele Carol reușește să depășească acest moment.
Căsnicia dintre Rege și Regină, șubrezită de moartea Principesei Maria
Dar moartea Principesei Maria la 28 martie 1874 bolnavă de scarlatină a dus la o înstrăinare între cei doi. Regina Elisabeta nu și-a mai revenit din trauma pierderii unicului copilul și s-a afundat în scris.
În povestea alegorică Ein Leben (O viața), Regina evocă trăirile sale după pierderea unicului său copil.
Voiam să găsesc adevărul. […] Dar în dragoste nu era adevărul și nici în renunțare nu era; iar eu eram revoltată căci nu pricepeam de ce trebuie să renunț. Mâna Suferinței mă apăsa greu pe umăr și o lungă vreme pasul mi se încetini și istovi; încât nu mai căutăm adevărul. Atunci, deodată mi-am dat seama: în muncă, în muncă măreață și bogată ar trebui să fie.
Când auzi Suferința asta, îmi îndreptă privirea și îmi arată înainte:
– Aici stă un om deosebit și de așteaptă. Vrei să-l iubești toată viața? Și aici este drumul tău. Este aspru și pietros și duce printre prăpăstii spre înălțimi amețitoare. Vrei să pornești pe el? Iar acolo te așteaptă munca ta, mare cât un munte. Vrei s-o porți pe umeri?
– Vreau! am zis eu.
Și Suferința m-a îndrumat spre căsnicie, m-a făcut mamă și mi-a încărcat umerii cu muncă din belșug. […] Dar prea puțin mi-a fost dat să port această mare onoare de a fi mamă, căci ochii luminoși ai copilului meu s-au stins, iar căpșorul i l-am culcat în sicriu.
Cuplul regal a fost stăpânit de durerea pierderii Principesei Măria, un copil considerat precoce din punct de vedere intelectual. Regele, un interiorizat era un om al datoriei și părea să se distanțeze pe zi ce trece de Regină Elisabeta. Dar moartea Măriei l-a afectat teribil și pe Rege.
Vouă pot să îmi plâng adânca durere, căci nimeni altcineva decât voi n-o poate cuprinde și înțelege pe deplin. Da, scumpi părinți, voi știți că nu există pe lumea asta o suferință mai mare decât să duci la mormânt propriul copil. Adâncă este rana cu care am fost loviți și nu se va vindeca vreodată, căci pe copilul tău întreaga viață îl plângi.
După moartea Principesei Maria, Regina Elisabeta a devenit depresivă, apăsată de misiunea de a da un prinț moștenitor. Regina Măria nu avea cum să urmeze la tron, la acea vreme fiind în vigoare Legea Salică. “Dupa o mare nenorocire, căsnicia se destrăma ușor. Trebuie să fie multă dragoste la mijloc pentru a nu deveni atunci rece și străin.”
Regina mărturisește în alte numeroase scrieri atmosfera de Crăciun: tristă, posomorâtă, tăcută, apăsătoare. “Din pricina acestei groaznice supărări, că nu mai aveam copii, sănătatea mea se nimici.”
"Afacerea Văcărescu" o alungă pe Regină din țară
Căsnicia dintre Regele Carol și Regina Elisabeta s-a deteriorat cu totul în urma “afacerii Vacarescu”. Faptul că nu au avut urmași și-a pus puternic amprenta asupra celor doi. Fratele lui Carol, Prințul Leopold, ar fi trebuit să fie succesor la tronul României, însă a renunțat în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mare. La rândul sau, Wilhelm renunță și el în 1888 în favoarea lui Ferdinand, fratele său mai tânăr și nepotul Regelui Carol I.
În 1889, Principele Ferdinand se stabilește în România. Avea să o cunoască pe Elena Văcărescu, o prozatoare ce făcea parte dintr-o vestită familie de boieri și care era de onoare Reginei Elisabeta. Ferdinand -au logodit 1891, având, inițial, acordul Regelui Carol . Parlamentul înfierat, , . Carol revenit deciziei dizolvat relația dintre cei doi, acela fiind momentul care, Rege izbucnit un conflict personal. situației tensionate, Elisabeta plecat exil Veneția, apoi Neuwied.
În septembrie 1894 avea să se întoarcă la București, având parte de o primire fastuoasă iar în luna noiembrie, Regele și Regina aveau să își sărbătorească nunta de argint.
Chiar dacă cei doi au urmat căi diferite, cuplul regal a avut același ideal: modernizarea României. “Totul pentru țară, nimic pentru mine” a fost deviza Regelui Carol și care a fost însușită de Familia Regală . Până la urmă, chiar și cu personalități diferite, Regele Carol și Regina Elisabeta au găsit o cale de a se respecta reciproc.
“Puțină lume știe – evocă Principele Radu al României – că ultimele cuvinte ale Regelui Carol au fost rostite în cea mai autenticălimbă română. În dimineața morții, el i-a spus Reginei: << Acum mi se deplasează durerea către inimă. Aș vrea să dorm nițel”. Cu mâna Reginei sub capul său , Regele Carol I a trecut în neființă la 10 octombrie 1914. Retrasă la Curtea de Argeș, Regina Elisabeta a murit la 2 martie 1916.
