Ambasadorul Marii Britanii la București a dormit într-un sac, alături de oamenii străzii
Paul Brummell şi-a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă într-un sac de dormit, afară, alături de câţiva voluntari, în cadrul unui eveniment organizat în sprijinul persoanelor fără adăpost, care a avut loc într-un spaţiu special amenajat la restaurantul Share Café din Capitală.
El a declarat, pentru Agenţia de presă News.ro, că este greu de imaginat situaţia în care se află aceste persoane şi că soluţiile pentru acestea sunt complicate, cel mai important fiind să li se acorde atenţie.
”Din fericire nu am fost în viaţa mea în această situaţie şi un astfel de eveniment cred că este foarte pozitiv, dar inevitabil este artificial. Eu mâine o să întorc acasă, la familia mea, deci este dificil de imaginat situaţia oamenilor fără adăpost, dar cred că astfel de eveniment marchează un respect pentru ei, solidaritate cu ei”, a spus Paul Brummell, pentru News.ro.
”Soluţiile din păcate sunt dificil de găsit. Problemele oamenilor fără adăpost sunt complicate. Cel mai important, după părerea mea, este să li se acorde atenţie. Sunt fericit că organizaţii precum Casa Ioana le acordă această atenţie familiilor fără adăpost şi încearcă să înţeleagă situaţia lor. Fiecare familie are o situaţie diferită”, a mai spus ambasadorul.
Prin participarea la acest eveniment de tip ”Sleep Out” al organizaţiei caritabile Casa Ioana, Paul Brummell s-a alăturat World Homeless Action Day (Ziua internaţională dedicată oamenilor fără adăpost), marcată în întreaga lume pe 10 octombrie.
Paul Brummell a ajuns la Share Café cu 10 minute mai devreme de ora începerii evenimentului – 22.00, echipat cu un sac de dormit, despre care a spus că îl are din vremea când era student la geografie. El a precizat că urma să rămână la eveniment până la ora 06.00.