Ana Blandiana: “Am avut noroc să mă îndrăgostesc din prima clipă!”

Ultima actualizare:

Cea care îi smulge aceste dezvăluiri este o fetiţă, Miruna, de 8 ani, reporter de la „Jurnalul pentru copii”, de la Digi24. Peste câţiva ani, puştoaica va fi fericită când va învăţa despre poeziile celebrei poete, cunoscută pentru disidenţa din anii ’80. Emoţionată, Ana Blandiana i-a povestit frumoasa ei poveste de dragoste.

„Am avut noroc să ne îndrăgostim unul de altul chiar din prima clipă. Soţul meu m-a cerut de soţie după o oră de când am făcut cunoştinţă. În prima clipă, mi-a făcut o impresie foarte proastă. M-am gândit ce neserios este. Nici nu mă vede bine şi mă cere în căsătorie. Grecii antici aveau un mit despre sufletele care se caută între ele şi descoperă fericirea atunci când cele două bucăţi care au fost despărţite cândva, la facerea lumii, reuşesc să se regăsească.”

Curioasă Miruna a vrut să ştie ce e acela un pseudonim şi de ce scriitoarea şi-a ales tocmai acest nume. „Nu am avut pentru că tatăl meu era închis, era deţinut politic şi nu aş fi putut publica cu numele meu. Atunci am trimis la o revistă două poezii semnate Ana Blandiana. Blandiana era satul mamei şi Ana este rima la Blandiana. M-am jucat inventând un nume foarte sonor”, a povestit poeta.

Despre prima sa poezie Ana Blandiana spune că a scris-o chiar înainte de a învăţa să scrie.” Nu am scris prima poezie, în sensul că nu ştiam încă să scriu, pe la 4 ani şi ceva. Pur şi simplu am simţit nevoia să scriu. Este o formă de exprimare, nu un omagiu pentru cineva.”

Numele real al scriitoarei Ana Blandiana este Otilia Valeria Coman, iar bărbatul de care povesteşte că s-a îndrăgostit la prima vedere este Romulus Rusan, de asemenea scriitor reputat.

Poeta împlineşte anul acesta 72 de ani, 54 de ani de la debut şi 53 de ani de căsnicie fericită.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net