ANAF a început procedurile de confiscare a imobilelor şi terenurilor Grivco şi Antena

Ultima actualizare:
Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF
Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a început procedurile de confiscare a terenurilor şi clădirilor Grivco şi Antena, şi raportează periodic către DNA stadiul procesului de trecere în proprietatea statului a imobilelor indicate în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

"Noi, prin cele două unităţi teritoriale de administrare, Administraţia Sectorului 1 şi Administraţia judeţului Ilfov, am demarat procedurile de executare şi ducerea la îndeplinire a dispoziţiei deciziei Curţii de Apel. Ducem la îndeplinire această sarcină raportând periodic inclusiv DNA, care a instituit mare parte din măsurile asigurătorii, privind stadiul ducerii la îndeplinere a acestor măsuri", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.


    Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF
Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF

El a desemnat la nivelul central al ANAF un director general adjunct care coordonează aceast proces, având şi susţinerea de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât la măsurile de confiscare şi trecere în proprietatea statului procedurile ţin de minister.

"Unitatea care este desemnată să execute nu face altceva decât să solicite înscrierea la cartea funciară în baza titlului executoriu, adică decizia instanţei de judecată. Înregistrarea bunurilor respective ca fiind proprietatea Ministerului Finanţelor Publice. Pocedurile sunt în derulare, nu ştiu cu precizie cât durează", a adăugat Diaconu.

Şeful Fiscului a arătat că este un caz relativ simplu pentru ANAF, întrucât procurorii au identificat şi introdus în mod foarte clar bunurile care urmează a fi executate.

"Aici nu-şi permite nimeni să nu ducă la îndeplinire. După părerea mea, ce este acolo este o măsură de confiscare extinsă şi confiscare în sine, care e generată de infracţiuni, nu este legată de prejudiciu în minuta deciziei. Le considerăm noi că sunt consecinţa infracţiunii, dar, separat de asta, avem un prejudiciu de 60 de milioane euro, dar pe măsuri asigurătorii vechi şi pe alea viitoare. Decizia spune că le vom indentifica", a mai spus Diaconu.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acest dosar, prejudiul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net