Andrei, fiul senatoarei Plăcintă, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Andrei, fiul senatoarei Plăcintă, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Ultima actualizare:

Pedeapsa de şase ani de închisoare cu executare a fost dictată pentru tentativă de omor. Instanţa a mai decis, în cazul lui Andrei Plăcintă, o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu executare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi l-a achitat pe acesta pentru fapta de tâlhărie, pe motiv că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, prin decizia CAB, lui Andrei Plăcintă i-au fost ridicate o serie de drepturi civile, printre care şi acela de a nu da examen pentru obţinerea permisului auto şi de a nu conduce vreun vehicul timp de trei ani după executarea pedepsei principale.

Decizia CAB poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează Mediafax.

Răzvan Andrei Plăcintă a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie 2011, de către procurorii Parchetului Capitalei, care-l acuză de tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în legătură cu un incident petrecut în 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pod suspendat peste dunare jpg
taxa de pod fetesti jpg
muzeu dorset nud profimedia jpg
cai nan pui prajit captura video jpg
congelator frigider istock jpg
image png
image png
ploaie de stele pexels jpg
image
image