Angelica, violată după ce a fost ucisă?

Ultima actualizare:
Daniel Dunga, criminal
Daniel Dunga, criminal

A sfârşit în chinuri groaznice. După ce a fost legată de mâini şi picioare, şi bătută până şi-a dat ultima suflare, micuţa Angelica Boloca (9 ani) a fost agresată sexual. Cel puţin asta cred anchetatorii, care au descoperit, la necropsie, leziuni ale unui raport sexual.

Surse judiciare susţin că micuţa Angelica Boloca a fost ucisă, iar apoi violată anal de cel care i-a luat viaţa, Daniel Ionel Dunga, un localnic din satul sucevean Volovăţ.

La necropsie s-au descoperit leziuni specifice unui raport sexual anal postmortem, deşi agresorul neagă că ar fi abuzat-o sexual pe minoră.

Cu toate astea, nu a putut explica de ce victima a fost găsită într-un sac, dezbrăcată de la brâu în jos, cu mâinile şi picioarele legate la spate.

Daniel Dunga, criminal: "Am omorât-o pentru că a furat nuci.”

În această magazie a fost găsit cadavrul micuţei
În această magazie a fost găsit cadavrul micuţei

Procurorii şi ofiţerii criminalişti au prelevat probe ADN şi aşteaptă acum rezultatul acestora de la laboratoarele din Bucureşti.

Semne ale unui comportament sexual anormal existau de mai multă vreme în privinţa lui Daniel Ionel Dunga.

Sătenii din Volovăţ spun că avea apucături de pedofil şi se lua de fetiţele care mergeau la şcoală dimineaţă, iar de câteva ori s-a şi dezbrăcat, arătându-şi organele genitale trecătorilor.

Între timp, Daniel Ionel Dunga a încercat să obţină eliberarea din arest preventiv.

Agresorul a fost prezent ieri la Curtea de Apel Suceava, unde a cerut înlocuirea măsurii de arest preventiv cu o altă măsură mai puţin restrictivă.

Magistraţii au respins cererea formulată de Daniel Ionel Dunga, astfel încât acesta rămâne după gratii pentru următoarele trei săptămâni.

Marţi a fost zi de doliu în satul sucevean Volovăţ. Toţi localnicii au condus-o, pe Angelica, pe ultimul drum.

Micuţa a fost îmbrăcată într-o rochiţă albă, aşa cum şi-a dorit să poarte în prima zi din clasa a IV-a, dar părinţii nu au avut bani să i-o cumpere.

A mai luat cu ea în mormânt un ursuleţ de pluş, dar şi păpuşa preferată, care i-a vegheat de la căpătâi drumul către îngeri.

Ucisă şi ascunsă într-un sac

Angelica Boloca, elevă în clasa a IV-a a fost ucisă vinerea trecută, în timp ce se întorcea de la şcoală.

În această magazie a fost găsit cadavrul micuţei


    În această magazie a fost găsit cadavrul micuţei
În această magazie a fost găsit cadavrul micuţei

La un moment dat, ea şi-a lăsat bicicleta la marginea unei gospodării şi a intrat în curte, de unde a furat câteva nuci.

Dan Ionel Dunga, 21 de ani, un zilier care muncea în gospodăria respectivă, a vrut să o pedepsească.

A ucis-o cu cruzime, apoi i-a îndesat trupul într-un sac de plastic şi a ascuns-o în magazie.

Trupul fetiţei a fost găsit câteva ore mai târziu, iar criminalul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Pe aceeaşi temă:

La 9 ani, ucisa pentru un pumn de nuci

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net