ANSVSA vrea prelungirea termenului limită pentru înregistrarea obligatorie a câinilor

Ultima actualizare:

    Toți proprietarii de câini sunt obligați să își înregistreze patrupedele
Toți proprietarii de câini sunt obligați să își înregistreze patrupedele

Deținătorii de câini pot răsufla ușurați. Termenul până la care trebuie microcipaţi câinii, 1 ianuarie 2015, ar putea fi prelungit a declarat președintele ANSVSA, Vladimir Mânăstireanu într-un comunicat citat de Mediafax.

Autoritățile studiază această posibilitatea la solicitarea proprietarilor din toate județele și a organizațiilor profesionale ale medicilor veterinari, informează mai marii instituției.

"Avem numeroase semnale din țară, de la proprietarii de animale, că termenul de 1 ianuarie 2015 este nerealist, în special în mediul rural, unde populația are resurse financiare limitate. Intenția noastră a fost să identificăm toți câinii cât mai curând, pentru prevenirea abandonului, dar cifrele arată că este imposibil să putem realiza acest deziderat la finele acestui an", a spune președintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, citat într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.

ANSVA reaminteşte, în acest context, că la 1 noiembrie 2014 a fost demarată campania de vaccinare antirabică a câinilor din gospodăriile populației la nivel național, care presupune nu doar imunizarea patrupedelor, ci și identificarea și înregistrarea lor, ca parte a strategiei de gestionare a întregii populaţii canine din România.

"În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 29 din 25 februarie 2014, acțiunea de vaccinare antirabică este obligatorie și va fi efectuată doar la câinii identificați prin microcipare și însoțiți de carnet de sănătate. Urmare a solicitărilor propietarilor de câini din toate județele dar și a organizațiilor profesionale ale medicilor veterinari, în cadrul ANSVSA, a fost convocat un grup de lucru având ca temă vaccinarea antirabică profilactică la câini precum și prelungirea datei până la care este obligatorie microciparea câinilor", se mai arată în comunicat.

Potrivit ordinului președintelui ANSVSA nr. 1/2014, data limită stabilită pentru microciparea câinilor este 1 ianuarie 2015. Până în noiembrie, au fost însa identificați și înregistrati doar 180.000 de câini, astfel că grupul de lucru va lua în discuție oportunitatea prelungirii datei limită pentru microciparea câinilor, luând în considerare "toate aspectele tehnice și legale, inclusiv impactul provocat de suspendarea aplicării HG nr. 1059/2013 privind normele", mai precizează ANSVSA.

Acțiunea de vaccinare antirabică, ale cărei costuri sunt suportate de la bugetul de stat, este obligatorie şi va fi derulată până la sfârşitul lui februarie 2015.

La sfârşitul lunii iunie, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la cererea organizaţiei Vier Pftoten, normele de aplicare a Legii câinilor fără stăpân, instanţa motivând că acestea contrazic actul normativ în ceea ce priveşte persoanele juridice cu care autorităţile locale pot încheia contracte pentru gestionarea problemei maidanezilor. Guvernul a contestat decizia, la instanţa supremă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net