Anunț important! Ce trebuie să știi dacă te afli pe lista de așteptare pentru vaccinare

Ultima actualizare:

    Cei înscriși pe listele de așteptare vor fi notificați o singură dată atunci când apar locuriFoto: Shutterstock
Cei înscriși pe listele de așteptare vor fi notificați o singură dată atunci când apar locuriFoto: Shutterstock

Din 7 aprilie, persoanele înscrise pe listele de așteptare pentru vaccinare vor fi notificate o singură dată atunci când apar locuri, și nu de trei ori, ca până acum. Ele vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a confirma programare, a anunțat marți Valeriul Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Veți fi notificați o singură dată

„Interesul de a se programa al persoanelor în vederea vaccinării este unul ridicat şi anume în momentul de faţă în centrele, de pildă, în care se administrează vaccinul de la compania Pfizer rata de confirmare a programărilor după notificare este între 85 şi 95% din persoanele care sunt înscrise în lista de aşteptare chiar de la prima notificare. După cum ştim, până la acest moment regula era că o persoană este notificată de până la trei ori după care, dacă nu răspunde confirmării respective, se notificau alte persoane din lista de aşteptare. Întrucât la situaţia dată există multe persoane înscrise pe lista de aşteptare şi care aşteaptă să primească notificări, am luat decizia de a notifica o singură dată o persoană din lista de aşteptare care va avea la dispoziţie timp de 24 de ore să îşi confirme programarea respectivă. În cazul în care persoana notificată nu confirmă programarea în centrul de vaccinare în cele 24 de ore, vor fi notificate alte persoane din lista de aşteptare tocmai pentru a rula într-un interval cât mai scurt persoanele care se află în lista de aşteptare”, a anunțat dr. Valeriu Gheorghiță într-o conferință de presă.

Persoanele care nu îşi confirmă programarea după prima notificare vor avea posibilitatea să se înscrie fie pe lista de aşteptare a unui alt centru, fie să se programeze pe locurile care vor fi disponibile în centrele de vaccinare şi care nu vor mai avea listă de aşteptare.

O altă schimbare importantă de pe platformă e legată de estimarea timpului de așteptare. Din 10 aprilie, cei care se înscriu pe listele de așteptare vor putea vedea câte persoane sunt în față și care e capacitatea de vaccinare zilnică a centrului pentru care s-a optat. În felul acesta, se poate estima ușor când ne vine rândul la vaccinare.

780.000 de români așteaptă să se vaccineze

780.000 de români se află în acest moment înscriși pe listele de așteptare pentru vaccinare, a anunțat azi dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. Cei mai mulți sunt din București (150.000), urmați de Cluj (aproape 60.000) și de Prahova (37.000). 60% dintre cei aflați pe listele de așteptare aparțin etapei a treia, circa 32% sunt persoane vulnerabile (bătrâni și bolnavi cronic) și circa 7,5% reprezintă personal care deservește activități esențiale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net