Aproape că l-au omorât furat

Ultima actualizare:

    Puştiul a fost prin în flagrantfoto: texaszeotolerance.com
Puştiul a fost prin în flagrantfoto: texaszeotolerance.com

Un puşti, în vârstă de 9 ani, din China, a fost supus unor chinuri groaznice, după ce a fost prins la furat.

Copilul, Jin Hung, a avut neinspirata idee de a intra să fure bani din locuinţa unor vecini., informează metro.co.uk. După ce a pus prada deoparte, proprietarii casei l-au prins şi l-au băgat cu forţa într-o cuşcă. Apoi, a urmat calvarul. L-au ţinut o zi întreagă închis şi l-au aruncat, legat, în apă. În tot acest timp, vecinii păgubiţilor l-au înjurat în fel şi chip.

Imediat cum au aflat, părinţii băieţelului au venit într-un suflet la locul respectiv. Aceştia nu au reuşit să-i potolească pe cei care l-au aruncat în apă, aşa că au fost nevoiţi să cheme poliţia.

"Ştiam cu toţii că cineva din sat fură bani din case. Când l-am prins în flagrant, am mers la el acasă şi am cerut să-i vedem camera, unde am găsit un borcan plin cu bani, ascuns sub pat. Trebuia să-i dăm o lecţie", a spus Yuan Kang, un vecin de-al copilului.

Într-un final, hoţul de nici 10 ani a fost scos din lac, tremurând şi plângând. Părerilor celor care au aflat despre isprava lui Jin sunt împărţite. Unii îi ţin partea, alţii spun că a meritat-o.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
colaj casa (38) jpg
adelinazw breakfast 7107438 jpg
masina politie jpeg
operatie jpg FOTO Pixabay
autospeciala politie jpg
greva ANAF jpg
revolut jpg
Polițiști pe cal in Danemarca FOTO Shutterstock
image
image