Aproape toţi elevii unui liceu din Hunedoara, daţi afară din BAC!

Ultima actualizare:

La centrul de examinare de la Grupul Agricol "Alexandru Borza" din Geoagiu s-au prezentat la examinare, în această dimineaţă,159 de candidaţi. 111 dintre ei au fost prinşi copiind.

Elevii aveau asupra lor fiţuici. Acum are loc o centralizare exactă a datelor”, a precizat inspectorul şcolar adjunct Mate Marta din cadrul Inspectoratului Judeţean Hunedoara.

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anunţat că a solicitat declanşarea unei anchete a poliţiei.

"Ceea ce vedem astăzi este rezultatul direct al reformelor Marga şi Andronescu. 10 din cei 12 ani petrecuţi in şcoala de cei care dau astăzi Bacalaureatul sunt sub conducerea lui Marga, Andronescu, PNL sau PSD la minister. Ei au încurajat o cultura a fraudei pe care astăzi o stopăm. Ăsta este rezultatul: o cultură a fraudei. Le mulţumesc şi cadrelor didactice, pe baza informaţiei cărora s-a ajuns la depistarea fraudelor", a declarat Funeriu, potrivit HotNews.

"Îi felicit pe domnul inspector de Hunedoara, Alexandru Lăutaru, şi pe domnul inspector din Minister, Cătălin Pislaru. De astfel de oameni avem nevoie pentru a curăţa România", a mai precizat ministrul.

Inspectorul şcolar general al ISJ Hunedoara, Alexandru Lăutaru, a declarat că informaţia cu privire la neregulile de la Grupul Agricol Alexandru Borza din Geoagiu a fost semnalată prin linia verde deschisă de Ministerul Educaţiei.

"Împreună cu reprezentantul Ministerului Educaţiei mă aflam oricum în acţiunea de monitorizare şi control a modului de organizare şi desfăşurare a examenului, aşa că după aflarea informaţiei ne-am îndreptat către acest centru", a spus Lăutaru pentru HotNews.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masacru paste captura video jpg
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
pexels liza summer 6383191 jpg
Masa de Paste, foto Shutterstock jpg
oua freepik jpg
Centrul Vechi din București FOTO shutterstock
image png
image
image